- T2 2022 este al șaselea trimestru consecutiv de creștere a EBITDA: un plus de 105,5% față de aceeași perioada a anului precedent si 165% crestere EBITDA pentru primul semestru din 2022, față de S1 2021;
- Veniturile din trimestrul 2 2022 au crescut cu 4,9% față de aceeași perioadă a anului precedent;
Baza de clienți a crescut cu 11,3% de la an la an. Au crescut atât numărul abonaților, cât și cel al utilizatorilor de cartele preplătite; - Creșterea fluxului de numerar: 11 dintre ultimele 12 trimestre au înregistrat un flux de numerar pozitiv.
La 30 iunie 2022, Telekom Romania Mobile înregistra 3,94 milioane de clienți, în creștere cu 11,3% față de anul precedent. În cel de-al doilea trimestru al anului curent, operatorul a marcat aproape 120.000 de noi utilizatori în valoare absolută, o confirmare a interesului tot mai mare și al încrederii clienților față de serviciile sale și o consecință a respectării promisiunii de brand: Mobil așa cum vrei. Simplu și corect.
Compania a avut la finalul trimestrului 1,78 milioane de abonați, în creștere cu 5,3% față de T2 2021, și 2,15 milioane de utilizatori prepaid, în creștere cu 16,8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Conform datelor companiei, 80% dintre clienții Telekom Mobile sunt promotori ai serviciilor și ale noilor abonamente NELIMITAT, lansate în luna aprilie împreună cu promisiunea,Cât vezi atât plătești. Toate aceste rezultate sunt o dovadă a eforturilor Telekom Mobile de a înțelege nevoile clienților și de a le oferi soluțiile cele mai potrivite.
Creșterea numărului de clienți a venit pe fondul eforturilor continue ale companiei de a îmbunătăți calitatea rețelei, pe lângă lansarea unor oferte comerciale atractive. În ultimul an, calitatea rețelei Telekom Mobile a crescut în 1.200 de localități, cu 10,6 milioane de locuitori, iar în ultimele șase luni lucrările de îmbunătățire au dus la o acoperire mai bună în peste 440 de zone urbane și rurale, cu un total de 345.000 de locuitori, în timp ce acoperirea 4G a depășit 98% din populație.
În plus, compania își continuă planul ambițios de conectare a stațiilor sale de bază la panouri solare, pentru a înlocui sursele actuale de energie cu surse de energie regenerabilă. Aceasta este o investiție care va reduce considerabil amprenta de carbon a companiei în următorii ani și care va contribui la asigurarea unui viitor mai verde pentru România.
“Telekom Mobile s-a dovedit o organizație performantă în ultimele trei trimestre, obținând rezultate mai bune la toți indicatorii cheie de performanță. Ne-am concentrat strategia pe un singur lucru: să ne tratăm clienții cu respect și corectitudine, conform angajamentului pe care brandul nostru l-a făcut în fața tuturor românilor, de a le oferi Mobil așa cum vrei. Simplu și corect. Tot ceea ce am făcut și vom continua să facem este să ne tratăm clienții așa cum am vrea să fim tratați la rândul nostru. Încrederea pe care am primit-o din partea lor demonstrează că am ales strategia corectă”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile.
Performanța Telekom Mobile s-a reflectat în rezultate pozitive pentru achiziția și retenția clienților. În trimestrul 2 2022, veniturile au crescut cu 4,7% față de aceeași perioadă a anului 2021, până la 78,2 milioane de euro, luând în considerare referința de raportare fără impactul operațiunilor wholesale (MVNO) și alte venituri legate de operațiunile fixe. Pentru primele șase luni ale anului, veniturile au fost de 156,6 milioane de euro, în creștere cu 3,1% față de anul precedent.
În al doilea trimestru, EBITDA s-a dublat față de T2 2021, ajungând la 13,7 milioane de euro, în timp ce, pentru perioada de șase luni, creșterea a fost de 165% față de primele șase luni ale anului precedent, ajungând la 25,4 milioane de euro.
Pe lângă aceste realizări, Telekom Mobile a făcut pași decisivi pentru a deveni un operator digital. Numărul de clienți care primesc factura în format electronic a crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul de plăți digitale a crescut, de asemenea, cu 18% față de T2 2021. În plus, compania a crescut cu 43% numărul proceselor automatizate cu ajutorul roboților (RPA), comparativ cu aceeași perioadă din 2021, ceea ce contribuie atât la simplificarea experienței clienților, cât și a muncii angajaților companiei.
“Încă traversăm o perioadă de incertitudine. În al doilea trimestru al anului, rata inflației a crescut până la 15% în iunie 2022, ceea ce a pus o presiune și mai mare asupra companiilor locale. În plus, creșterea numărului de cazuri de Covid din ultimele săptămâni înseamnă că încă mai avem de luptat cu această pandemie. O veste bună a venit la sfârșitul primului trimestru al anului, deoarece PIB-ul a crescut cu 6,5% față de anul precedent. Sunt sigur că România va reuși să treacă peste aceste obstacole și să își mențină creșterea economică”, a declarat Nicolas Mahler, Chief Financial Officer Telekom Romania Mobile.
“Ne-am continuat eforturile de implementare a unor procese inteligente, agile și digitale, pentru a crește eficiența operațională și, în consecință, satisfacția clienților. Vedem că acest lucru dă roade în mare măsură, atât în ceea ce privește reducerea costurilor operaționale, dar, cel mai important, în îmbunătățirea feedback-ului și percepției clienților. Acest efort, combinat cu oferte comerciale excelente, a generat o rețetă de succes”, a precizat Nicolas Mahler.
La sfârșitul celui de-al doilea trimestru, Telekom Romania Mobile și-a mutat activitatea în noua locație, @Expo. “Ne-am mutat recent compania într-o clădire nouă, care se potrivește mai bine cu atitudinea noastră de challenger în domeniul telefoniei mobile și cu noua direcție strategică a companiei. Este un loc de inspirație proaspătă care cu siguranță îi va motiva pe colegii mei”, a menționat Nicolas Mahler.
La jumătatea lunii iunie, Telekom Mobile a lansat oferta de vară, încă disponibilă pentru clienți, cu noile planuri tarifare NELIMITAT cu conectivitate nelimitată în România (internet, voce și SMS) și acces la serviciul de roaming în Spațiul Economic European (SEE) inclus din start, conform reglementărilor Roam Like at Home, aplicabile tuturor clienților din SEE.
“Noul portofoliu de abonamente Telekom Mobile a fost conceput ca un nou pas pentru respectarea promisiunii făcute de companie în toamna anului trecut, de a oferi clienților săi o experiență mobilă mai simplă și corectă, cu prețuri transparente și beneficii cat mai simple. Și feedbackul primit de la clienții noilor planuri tarifare ne dovedeste că le oferim serviciile pe care și le doresc cu adevărat și în care au încredere”, a declarat Andreea Cramer, Chief Commercial Officer, Telekom Romania Mobile.