Zece studenți vor beneficia de câte o bursă anuală în valoare totală de peste 10.000 de lei, acordată pe durata întregului an universitar 2015 – 2016, în cadrul programului “Bursele Telekom”. Câştigătorii ediției din acest an a programului sunt:
1. Maria Mădălina BLAGA, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti
2. Alexandru-Ioan DROSU, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
3. Alexandu-Ionuţ DUȚĂ, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
4. Nicoleta-Monica FOTEA, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
5. Răzvan Marian MIHĂILĂ, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
6. Mihai Răzvan OPREA, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
7. Zsolt PÜNKÖSTI, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
8. Ioana SCUTELNICU, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
9. Antonia Cosmina STANCU, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
10. Dan Alexandru ŢOC, Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca
“Îi felicităm pe câştigătorii celor 10 burse acordate anul acesta și le urăm mult succes tuturor studenţilor care s-au înscris în programul Burselor Telekom. Totodată dorim să le mulţumim universităţilor, asociaţiilor studenţeşti, reprezentanților mass-media şi bursierilor din anii trecuți care au promovat și au susținut programul nostru. Până în prezent 95 de tineri au beneficiat de burse de excelență prin programele pe care compania le-a derulat de-a lungul timpului”, declară Ruxandra Vodă, Director Comunicare al grupului de companii Telekom Romania.
Peste 650 de studenţi au aplicat pentru ediția din acest an a programului “Bursele Telekom”, iar juriul a evaluat cei 20 de finalişti pe durata a două zile de interviuri, în urma cărora au fost desemnați cei 10 câştigători. Anul acesta programul “Bursele Telekom” a fost deschis tuturor studenţilor la zi din universitățile de stat, indiferent de profil şi de anul de studiu.
Juriul a fost format din: Cristina Bazavan – jurnalist şi blogger, cu o experienţă în media de peste 16 ani; Mihaela Perianu – fondator şi Managing Partner la Aims Human Capital, companie activă de 21 de ani în piaţa de Executive Search şi Consultanţă şi fondator şi Managing Partner la Dale Carnegie Training; Mihai Popa-Radu – Managing Partner al companiei Seeds for Success, una dintre cele mai reputate firme pe zona de Executive Coaching şi Leadership Skills Development din România; Sorin Psatta – Integrated Communication Director la Graffiti BBDO România şi Lector la Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti; Anca Păsat – Manager Resurse Umane în cadrul Diviziei Dezvoltare Organizaţională România, Telekom Romania; Theodora Manea – Bursier Telekom Romania, studentă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, şi Adriana Nistor – Bursier Telekom Romania, studentă la Facultatea de Matematică şi Informatică în cadrul Universităţii din Bucureşti.
Mai multe detalii despre programul „Bursele Telekom” şi lista câştigătorilor sunt disponibile pe www.burseletelekom.ro.