Din 22 octombrie, Telejurnalul revine la TVR 1 de la ora 20.00, cu Mihai Constantin şi Ligia Munteanu. Telejurnalul este precedat de Ora de business, cu Moise Guran.
Din 22 octombrie, Telejurnalul, principala emisiune de ştiri de la TVR 1, revine la ora care l-a consacrat. În fiecare seară, de la ora 20.00, românii vor afla tot ce s-a întâmplat important în ţară şi în lume. Cei interesaţi de noutăţile economice şi financiare sunt invitaţi în faţa micilor ecrane de la ora 19.00, când Moise Guran îi aşteaptă la Ora de business, DE ACUM, pe TVR 1.
Telespectatorii TVR 1 vor afla ştirile de la Mihai Constantin şi de la Ligia Munteanu, noua sa colegă la pupitrul Telejurnalului de seară. „Consider că sunt o persoană norocoasă, pentru că am şansa să fac ceea ce îmi place: după ani de pregătire, lucrez în redacţia de ştiri a TVR. Am muncit mult pentru a ajunge aici şi îmi doresc ca, împreună cu Mihai, să aducem telespectatorii, în număr cât mai mare, la Telejurnal, programul de ştiri cel mai credibil de pe piaţă”, este gândul cu care Ligia Munteanu vine în faţa telespectatorilor TVR 1.
Tot din 22 octombrie, de luni până vineri, de la ora 19.00, Moise Guran aduce Ora de Business la TVR 1, cu cele mai noi informaţii şi analize economice, aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii. „Ştiu că intru în groapa cu lei la ora 19.00, dar nici nu pot să nu accept o promovare în «liga mare», chiar dacă asta înseamnă că pornesc de pe ultimul loc. Şi ce? Am obligaţia să intru la bătaie şi să îmi joc şansa cu ambiţie şi determinare”, spune Moise Guran despre trecerea pe TVR 1. Ora de business va putea fi urmărită şi de românii din afara ţării, prin intermediul TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 0.30 (ora României).
De luni până joi,Telejurnalul este urmat, de la ora 21.00, de Prim plan, un program de dezbateri şi analize privind principalul subiect al zilei.
Ligia Munteanu şi-a început cariera de televiziune în 2009, ca redactor-prezentator în Departamentul de Ştiri al Studioului TVR Iaşi, iar din primăvara acestui an a continuat la Bucureşti, în redacţia TVR INFO.
Ligia şi-a terminat doctoratul în cadrul şcolii Doctorale de Economie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe domeniul Economie generală. În prezent, îşi completează studiile în cadrul Facultăţii de Drept, tot la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi.