"Acordarea a două noi licenţe 3G, creşterea spectaculoasă a ratei de penetrare în rândul populaţiei a serviciilor de telefonie mobilă, precum şi pregătirea introducerii unor noi tehnologii cum este WiMAX au stârnit un real interes din partea reprezentanţilor companiilor prezente la această ediţie a CeBIT", a declarat Dan Georgescu, preşedintele ANRCTI, după vizitele efectuate la standurile de la CeBIT ale celor mai importanţi producători şi furnizori de echipamente de telecomunicaţii.
Dan Georgescu s-a întâlnit cu preşedintele companiei germane KATHREIN, Anton Kathrein, unul dintre cei mai importanţi producători de antene şi echipamente electronice la nivel mondial şi un important investitor al industriei de profil din România. Cei doi au discutat despre evoluţia pieţei de IT&C din România, despre oportunităţile de investiţii şi cooperare generate de noutăţile de pe această piaţă, precum şi despre posibila evoluţie a acesteia în condiţiile creşterii numărului de atribuţii ale ANRCTI.
CeBIT este unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, ediţia din anul acesta desfăşurându-se în perioada 15-21 martie la Hanovra, în Germania. La CeBIT au fost prezenţi expozanţi din toate domeniile de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, printre care Comunicaţii (reţele, telecomunicaţii, servicii de acces la Internet, servicii de comunicaţii fixe, comunicaţii mobile), Digital Equipment & Systems (computere, periferice şi componente, medii de stocare), Servicii financiar – bancare (servicii financiare, sisteme informatice pentru furnizorii de servicii bancare şi financiare), Future Parc (cercetare, ştiinţă, start-ups) şi Public Sector Parc (soluţii IT&C pentru instituţii guvernamentale şi servicii publice). România a fost reprezentată de 30 de firme importante care au adus în atenţia potenţialilor parteneri externi soluţiile inovatoare pe care le dezvoltă.
{mosloadposition user10}