Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Telecomunicatii: noi masuri destinate contracararii facturilor-soc pentru transferul de date

in roaming de la 1 iulie; reducerea plafoanelor tarifare pentru serviciile in roaming

De la 1 iulie 2010, consumatorii nu mai trebuie să îşi facă griji cu privire la primirea de facturi uriaşe datorate conectării accidentale la internet utilizând reţelele de telefonie mobilă prin intermediul unui telefon sau calculator atunci când se află în alt stat din UE. Datorită normelor UE în materie de roaming, începând cu 1 iulie, limita pentru transferul de date în roaming pentru persoanele care călătoresc va fi stabilită automat la 50 EUR fără TVA (cu excepţia cazului în care acestea au ales o altă limită – superioară sau inferioară). Operatorii vor trebui să trimită o avertizare utilizatorilor atunci când valoarea facturii acestora atinge 80% din limita pentru transferul de date în roaming. Operatorul va trebui să întrerupă conexiunea la internetul mobil odată ce limita a fost atinsă, cu excepţia cazului în care clientul a indicat că doreşte să continue transferul de date în roaming în luna respectivă. În plus, preţurile maxime cu ridicata pentru transferul de date în roaming vor scădea de la 1 EUR la 80 de cenţi pe megabyte. Preţul maxim pentru efectuarea unui apel în roaming va fi redus la 39 de cenţi pe minut (fără TVA), în loc 43 de cenţi în prezent, în timp ce primirea unui apel va costa maximum 15 cenţi pe minut (fără TVA), în loc de 19 cenţi. Costul efectuării şi primirii de apeluri atunci când vă aflaţi în alt stat din UE va fi acum cu 73% mai scăzut decât în 2005, când UE a început să abordeze problema tarifelor excesive pentru serviciile de roaming.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Neelie Kroes, comisarul responsabil cu agenda digitală, a declarat: „Nu vor mai exista facturi-şoc pentru turiştii sau persoanele care călătoresc în scop de afaceri care navighează pe internet prin intermediul telefoanelor „inteligente” sau al laptop-urilor în timp ce se află într-un alt stat din UE. De asemenea, UE reduce costul apelurilor în roaming pentru persoanele care călătoresc. Sunt hotărâtă să contribui la crearea unor pieţe de telecomunicaţii ale UE mai competitive.”

Regulametul UE privind serviciile de roaming (nr. 544/2009) din 2009 a impus operatorilor de telefonie mobilă să ofere clienţilor lor, începând cu martie 2010 ( IP/10/215), posibilitatea de a stabili o limită lunară pentru întreruperea conectării la internet pe telefonul mobil sau pe laptop atunci când se atinge o anumită sumă de plată.De la 1 iulie 2010, în cazul în care clienţii nu au ales o altă limită pentru întreruperea conectării, operatorii vor trebui să impună din oficiu o limită lunară pentru întreruperea transferului de date în roaming de 50 EUR fără TVA.Pentru ţările din afara zonei euro, suma va fi calculată pe baza ratei de schimb publicate în Jurnalul Oficial al UE de la 1 iunie 2010.Aceste măsuri înseamnă că utilizatorii nu vor mai primi facturi uriaşe (potenţial de mii de euro), deoarece au descărcat muzică sau au vizionat videoclipuri pe telefoanele sau computerele lor în timp ce se aflau în alt stat membru fără a cunoaşte costurile.Un exemplu în acest sens este cazul unui turist german care, în 2009, a descărcat un program TV în roaming în Franţa şi a primit o factură de 46 000 EUR.Mai recent, un student britanic a primit o factură de aproape 9 000 EUR pentru transferul de date în roaming, în timpul unei singure luni în care a frecventat cursuri în străinătate.

În temeiul regulamentului, operatorii trebuie să transmită clienţilor lor un mesaj prin care să îi informeze cu privire la tarifele pentru transferul de date în roaming de fiecare dată când aceştia intră într-o altă ţară din UE.De asemenea, operatorii trebuie să trimită clienţilor o avertizare atunci când aceştia au atins 80% din limita stabilită. Mesajele pot fi trimise prin mesaj text, e-mail sau printr-o fereastră de tip pop-up pe ecranele calculatoarelor, la discreţia operatorului şi în funcţie de aparatul utilizat.

În plus, preţurile cu ridicata maxime pentru transferul de date în roaming, permise în temeiul Regulamentului privind serviciile de roaming, sunt reduse de la 1 iulie de la 1 euro la 80 de cenţi pe megabyte (MB) de informaţii încărcate sau descărcate.Anul viitor, preţul va scădea în continuare la 50 de cenţi pe MB.

Apelurile vocale în roaming

Preţurile cu amănuntul maxime (fără TVA) pentru apelurile în roaming vor fi, de asemenea, reduse.Acestea vor scădea cu aproape 10%, de la 43 de cenţi la 39 de cenţi pe minut, pentru apelurile efectuate şi cu peste 20%, de la 19 cenţi la 15 cenţi pe minut, pentru apelurile primite.

În cele din urmă, primirea unui mesaj vocal în roaming care indică existenţa unui mesaj vocal nou va deveni gratuită, însă consumatorii vor trebui să plătească în continuare pentru ascultarea mesajelor vocale.Preţul pentru trimiterea de mesaje text scurte va rămâne la 11 cenţi pe mesaj.

Autorităţile naţionale de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din statele membre trebuie să se asigure că operatorii de telefonie mobilă respectă noile reglementări privind transferul de date în roaming şi reducerea preţurilor pentru apelurile vocale.Consumatorii pot contacta autoritatea naţională de reglementare din statul membru în care operatorul lor de telefonie mobilă îşi are sediul în cazul în care au probleme sau întrebări privind noile limite.

Istoricul dosarului

Consiliul de Miniştri al UE şi Parlamentul European, hotărând pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, au introdus pentru prima dată plafoane tarifare pentru serviciile în roaming în 2007 (IP/07/870), pentru a se asigura că abonaţii de telefonie mobilă plătesc tarife de roaming similare în întreaga UE.În iulie 2009, au adoptat normele revizuite privind continuarea reducerii în tranşe a preţurilor pentru serviciile de roaming astfel încât, până în iulie 2011, tarifele maxime pentru serviciile de roaming ar fi de 35 de cenţi pe minut pentru apelurile efectuate şi de 11 cenţi pe minut pentru apelurile primite în străinătate (a se vedea IP/09/1064 şi MEMO/09/309).Reglementările referitoare la roaming din 2009 se vor aplica până la sfârşitul lunii iunie 2012.

Comisia va prezenta un raport interimar cu privire la impactul Regulamentului privind serviciile de roaming până la sfârşitul lunii iunie 2010, precum şi o revizuire completă a funcţionării acestuia până la 30 iunie 2011. În cadrul revizuirii complete din 2011, Comisia va evalua cele mai bune modalităţi pentru atingerea obiectivului acesteia, evidenţiat în cadrul Agendei digitale pentru Europa, conform căruia diferenţa între tarifele pentru apelurile de telefonie mobilă în roaming şi în ţara de origine trebuie să se apropie de zero până în 2015 (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 şi MEMO/10/200).

Comisia va continua să monitorizeze evoluţiile din cadrul serviciilor de roaming şi punerea în aplicare corectă a acestor norme, în strânsă cooperare cu BEREC, Organismul autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi site-ul internet al Comisiei Europene dedicat serviciilor de roaming:

//ec.europa.eu/information_society/activities/roaming/index_en.htmTable

Plafoane pentru preţurile cu amănuntul fără TVA – de la 1 iulie 2010

Apeluri vocale în roaming

Apeluri efectuate

39 de eurocenţi

Apeluri primite

15 eurocenţi

Mesaje vocale în roaming

Mesaje vocale primite

Gratuite

Preţul cu ridicata pentru transferul de date în roaming

1 megabyte de informaţii încărcate sau descărcate

80 de eurocenţi

Bucuresti, 29.06.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.