Joi, 20 martie, de la ora 20.10
Dacă este joi, la TVR 2 este Telecinematecă – o seară dedicată exclusiv marilor producţii cinematografice – de referinţă în istoria de aproape 120 de ani a celei de-a şaptea arte.
Astfel, în 20 martie, de la ora 20.10, telespectatorii pot urmări la TVR 2 filmul Iluzia cea mare (LA GRANDE ILLUSION) realizat în 1937, de celebrul regizor Jean Renoir. Fiu al pictorului impresionist Pierre-Auguste, Jean Renoir s-a impus în cinematografia mondială prin realizările sale ca regizor, scenarist, actor, producător de-a lungul a 70 de ani de carieră. Despre el, Charlie Chaplin şi Orson Welles au afirmat că îl consideră “cel mai mare regizor de film al tuturor timpurilor”.
Şi chiar dacă cititorii revistei americane Weekly Entertainment l-au clasat în 1996 pe Jean Renoir pe locul 12 al celor mai mari regizori din lume, în clasamentul din Franţa, Jean Renoir ocupă primul loc.
Iluzia cea mare a fost nominalizat la Premiile Oscar din 1939 pentru cel mai bun film. În rolurile principale îi urmărim pe Jean Gabin şi Erich Von Stroheim care interpretează rolurile a doi doi ofiţeri francezi. În timpul primului război mondial, căpitanul de Boeldieu, de origine aristocrată, şi locotenentul Marechal, mecanic în viaţa civilă – sunt făcuţi prizonieri. Împreună cu alţi camarazi de detenţie – oameni proveniţi din medii sociale foarte diverse, ei pun la cale săparea unui tunel, prin care să poată evada. Când, în sfârşit, tunelul este gata, prizonierii află că urmează a fi transferaţi într-un alt lagăr.