În România, șalăul populează ape curgătoare, staționare și salmastre, care necesită a avea cât mai reduse substanțe poluante, șalăul fiind o specie de pește foarte sensibilă.
Șalăul face parte din grupa de pește cu o carne de calitate premium, apreciată de consumatori din toată Europa, în special Germania. Dimensiunea medie de creștere care o poate atinge șalăul este de 50-55 cm, cu o greutate de până la 4,2 kg.
Reproducerea șalăului în România are loc începând de la sfârșitul lunii martie, până la mijlocul lunii mai. Temperatura optimă a apei din heleșteul pentru reproducție e de preferat să fie peste 12 grade Celsius.
Femelele de șalău produc între 1.000-300.000 icre pe sezon. Femela pentru a putea fi considerată reproducător, trebuie să aibă cel puțin 2 kg, iar masculii 1,5 kg. Dimensiunea icrei poate varia între 1,1-1,4 mm. Reproducerea se poate executa atât natural-dirijat, cât și artificial.
Heleșteiele de reproducție utilizate de fermele piscicole prezintă deobicei suprafețe între 1.000-5.000 mp, lipsite de mâl, de preferat un substrat cât mai dur, sau nisipos, și adâncime de 1,8 m.
Reproducția natural-dirijată se efectuează pe saltele de salcie confecționate, cu suprafețe de 1 mp, unde are loc depunera și fecundarea icrelor. Saltele pot fi amplasate în larg sau la marginea bazinelor piscicole.
După vara 1, se poate remarca puiet de pește cu greutate de până la 65g/buc fără utilizarea de furaje combinate, când bazinele piscicole prezintă o productivitate naturală foarte bună.
La sfârșit de vara 2, puietul de șalău se dezvoltă până la o greutate cuprinsă între 500-750 g. După a treia vară peștii depășesc 1 kg/buc, ulterior fiind pregătiți în vederea comercializării ca pește de consum.
Iernarea șalăului se efectuează în bazine piscicole cu suprafață cuprinsă între 1.000-2.500 mp, cu o adâncime între 1,5-2 m, alimentate în mod continuu cu debit de apă curată, proaspătă, cu un grad cât mai ridicat de oxigen.
Densitatea de populare este de cca 200-250 de exemplare cu greutate de până la 1 kg pe heleșteu de iernat. De remarcat este faptul că șalăul se hrănește și pe timp de iarnă, cu pește viu de talie mică, zilnic, în cantități de până la 2% din valoarea masei corporale proprii.