În ciclul foarte complex de producţie a bateriilor, BMW Group urmăreşte o integrare pe toate nivelurile, de la obţinerea materiei prime la soluţii optime pentru celulele de baterii, la producerea “in house” a bateriilor pentru automobile şi integrarea optimă a acestora într-un nou plan de arhitecturi de automobile, adaptat la a cincea generaţie a trenurilor de rulare electrice.
“Centrul de Competenţă pentru Celule de Baterii al BMW Group” se deschidea oficial la München în noiembrie 2019, în urma unei investiţii de 200 milioane de euro. Pe parcursul acestui an, centrul va ajunge, treptat, la capacitatea maximă şi va deveni una dintre piesele centrale ale eforturilor BMW Group de a asigura cele mai bune soluţii tehnologice în ceea ce priveşte electrificarea modelelor sale.
“O maşină este cel mai complex sistem tehnologic care poate fi cumpărat astăzi de un client obişnuit. Spre deosebire de electronice obişnuite, un automobil trebuie să poată fi folosit în siguranţă pentru 10, chiar 20 de ani.
În prezent producţia de automobile este mai puţin despre «presarea componentelor de metal» şi mai mult despre integrarea hardware şi software într-o experienţă de condus armonioasă. Pentru a obţine acest lucru, trebuie să integrăm cerinţele din pieţe, reglementări, cerinţele clienţilor şi tehnologiile”, explica Oliver Ziepse, preşedintele Consiliului de Administraţie BMW Group, la Conferinţa Anuală de Presă BMW AG din martie 2020.
În ciclul foarte complex de producţie a bateriilor, BMW Group urmăreşte o integrare pe toate nivelurile, de la obţinerea materiei prime la soluţii optime pentru celulele de baterii, la producerea “in house” a bateriilor pentru automobile şi integrarea optimă a acestora într-un nou plan de arhitecturi de automobile, adaptat la a cincea generaţie a trenurilor de rulare electrice.
Ca partea a abordării strategice “The Power of Choice”, noua arhitectură va permite integrarea în aceeaşi gamă de modele a oricărui sistem de propulsie (convenţional, hibrid, plug-in hybrid şi electric) pe aceeaşi linie de fabricaţie. Un prim exemplu care anticipează această direcţie de dezvoltare este BMW X3, disponibil acum cu motoare cu ardere internă benzină şi diesel, sistem mild hybrid 48V şi plug-in hybrid, iar de la finalul acestui an în versiune electrică ca BMW iX3.
Materia primă
În ceea ce priveşte materia primă, cum ar fi cobalt şi nichel, BMW Group achiziţionează direct, începând cu acest an, aceste resurse pentru furnizori. Aceasta face parte dintr-un efort amplu al companiei de a asigura o dezvoltare sustenabilă şi de a controla impactul social şi de mediu în exploatarea acestor resurse.
De altfel, BMW Group are un istoric important de a se implica în extracţia curată a cobaltului. Deja din 2016, BMW Group a participat la Iniţiativa Cobaltului Responsabil (RCI), împreună cu multe alte companii şi organizaţii, guvernul Republicii Democratice Congo şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Obiectivul acestei iniţiative este de a spori transparenţa şi de a pune în aplicare măsuri colective pentru depăşirea riscurilor sociale şi de mediu în cadrul lanţului de aprovizionare cu cobalt.
În acelaşi timp, compania s-a preocupat permanent pentru a extinde transparenţa propriului lanţ de aprovizionare cu cobalt prin furnizarea de informaţii despre topitorii şi ţările de origine a materiilor prime – chiar dacă aceste topitorii nu sunt furnizori direcţi ai BMW Group, ci companii denumite ca fiind surse de către furnizorii BMW Group.
Din 2019, BMW Group s-a implicat în programul de dezvoltare a mineritului de cobalt responsabil în Congo, în proiectul pilot “Cobalt pentru dezvoltare”.
Pe siteul propriu, BMW Group publică o listă actualizată a ţărilor de origine pentru cobalt: https://www.bmwgroup.com/content/dam/grpw/websites/bmwgroup_com/responsibility/downloads/en/2019/BMW%20Group%20Sorgfaltspflicht%20bei%20der%20Lieferantenauswahl_EN.pdf
Resurse, alte comunicate de presă:
Sustenabilitate reală – BMW Group adoptă noi abordări pentru un lanţ de aprovizionare a celulelor de baterii mai sustenabil
Proiect pentru mineritul artizanal responsabil de cobalt la Kolwezi: lansarea activităţilor locale
De la celule de baterii la baterii
Centrul de Competenţă pentru Celule de Baterii al BMW Group este o iniţiativă fără precedent pentru un producător de automobile cu o bază de dezvoltare şi testare completă. Noul Centru de Competenţe urmăreşte întregul lanţ de valori al tehnologiei celulelor de baterii – de la cercetare şi dezvoltare la compoziţia şi designul celulelor şi cât de potrivit este pentru fabricare pe scară largă.
Centrul reuneşte întreaga competenţă a companiei şi pune bazele pentru o dezvoltare puternică în viitor. Distanţele scurte şi colaborarea interdepartamentală vor permite dezvoltarea completă, transparentă şi durabilă a celulelor de baterii. În acest context este important ca problema reciclării să se ia în considerare de la început.
BMW Group nu îşi propune să producă propriile celule de baterii, ci să îşi asigure competenţa pentru cele mai bune soluţii din industrie în colaborare cu unii din cei mai mari producători din domeniu. La finalul anului 2019, BMW Group a anunţat contracte de peste 10 miliarde de euro pentru asigurarea celulor de baterii pentru 2021–2031 de la Samsung SDI şi CATL.
Producţia internă de baterii are loc la uzinele BMW Group din Dingolfing (Germania) şi Spartanburg (SUA) şi la uzina BBA din Shenyang (China). BMW Group a localizat producţia de baterii şi în Thailanda şi colaborează cu Dräxlmaier Group în acest domeniu.
Un element important pentru un impact minim asupra mediului în producţia de baterii este folosirea energiei din resurse regenerabile pentru reducerea gazelor cu efect de seră. După modelul oferit de programul de producţie BMW i, BMW a trecut treptat la utilizarea energiei din surse regenerabile pentru întreaga reţea.
În 2015 a depăşit pragul de 50%, întreaga reţea de producţie din Europa folosea energie din resurse regenerabile în 2018 – până la finalul lui 2020, acest lucru va fi obţinut pentru toate centrele de pe mapamond. Impactul acestei tranziţii asupra emisiilor de CO2 în producţie este foarte important. Cumulat cu celelalte măsuri pe care BMW Group le dezvoltă consecvent, emisiile de CO2 în producţie au fost reduse în 2019 cu 25% faţă de anul precedent.
Resurse, alte comunicate de presă:
De la alegerea materialelor la construcţia prototipului: tehnologia celulelor de baterii a viitorului ia formă la Centrul de Competenţă pentru Celule de Baterii al BMW Group
Peste 10 miliarde de Euro comenzi pentru celule de baterii – BMW Group angajament puternic pentru mobilitate electrică
Uzina din Spartanburg îşi dublează capacitatea de producţie a bateriilor
BMW Brliliance Automotive deschide fabrica de baterii de la Shenyang, China
BMW Brliliance Automotive extinde fabrica de baterii de la Shenyang, China
Energie din surse regenerabile în producţie:
Tranziţia energiei la BMW Group: În premieră, peste 50% din energia electrică utilizată la nivel mondial provine din surse regenerabile
BMW Group la ediţia 2018 a Conferinţei ONU pentru Schimbările Climatice de la Katowice
Reciclarea
BMW Group a creat un consorţiu comun de tehnologie cu producătorul suedez de baterii Northvolt şi cu Umicore, un dezvoltator belgian de materiale de baterii, cu obiectivul de a dezvolta tehnologia celulelor care este crucială pentru mobilitatea electrică. Colaborarea se va concentra pe crearea în Europa a unui lanţ de valori complet şi durabil pentru celulele de baterii, extinzându-se de la dezvoltare şi producţie până la reciclare. Reciclarea componentelor de baterii joacă un rol decisiv în închiderea pe cât posibil a ciclului materialelor şi maximizarea reutilizării materiilor prime pe măsură ce creşte cererea de celule de baterii.
Încă de la lansarea BMW i3 în 2013, BMW Group a anunţat angajamentul pentru planuri de dezvoltare a proiectelor “Second Life” pentru acumulatorii de tensiune mare din automobilele electrice. Chiar şi la finalul utilizării în automobil, aceste baterii oferă o capacitate mare pentru proiecte staţionare, unde masa bateriei nu este un factor important. Un exemplu în acest sens a fost ferma de baterii de la fabrica BMW din Leipzig (Germania), care poate integra 700 de baterii, inaugurată în 2018. La acea dată, mulţumită şi fiabilităţii demonstrate de bateriile BMW i3, au fost folosite 500 de baterii noi.