TechnoGym, liderul echipamentelor sportive, sprijină generaţiile viitoare ca partener oficial al Jocurilor Olimpice de Tineret de la Singapore. Eveniment multisportiv, cultural şi educativ, Jocurile Olimpice pentru Tineret se desfăşoară în premieră timp de 12 zile, perioadă în care se vor întrece cei mai talentaţi tineri sportivi din întreaga lume, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
Aceştia vor concura în cele 26 de discipline sportive, dar vor interacţiona şi cultural – educativ. Peste 3500 de sportivi, din 170 de ţări, vor demonstra că Jocurile Olimpice de Tineret nu reprezintă doar o versiune modestă a Jocurilor Olimpice. Un motiv în plus pentru ca pregatirea fizică a micilor sportivi să fie una de nivel olimpic.
După Sydney 2004, Atena 2004, Torino 2006 şi Beijing 2008, Technogym este din nou furnizor oficial de echipament sportiv la un eveniment olimpic.
Anul acesta, la Singapore, Technogym va echipa o sală cu suprafaţa de1,000 m2, cu soluţii profesionale de antrenament sportiv, care îi vor ajuta pe tinerii atleţi să işi îmbunătăţească şi să işi menţină conditia fizică în timpul concursului. În acest sens, Technogym a creat zone diferite de antrenament:
• O zonă cardio – Echipată cu Excite +, cea mai complexă linie cardiovasculară din lume. Cu 9 tipuri de echipamente, inclusiv noul echipament pentru întregul corp cu miscare laterală (Crossover), utilizatorii pot lucra partea superioară a corpului, partea inferioară, dar şi muşchii responsabili pentru mişcările laterale.
• O zonă dedicată mobilităţii – gama Flexability, pentru stretching asistat şi orientat spre rezultate, şi Kinesis, un sistem bazat pe existenţa unui cablu mobil pentru antrenament, care va permite utilizatorilor să simuleze un număr infinit de mişcări sportive specifice.
• O zonă dedicată fortei – întreaga linie de echipamente Selection, noua linie Pure Strength şi un spaţiu vast, dedicat antrenamentelor cu greutăţi libere.
{mosimage}Pe parcursul celor 12 zile, Jocurile Olimpice pentru Tineret vor prezenta la nivel mondial munca asiduă depusă de tinerii sportivi, inspirând lumea cu devotamentul şi pasiunea lor. Şi Technogym este inspirat de aceşti sportivi – pasiunea şi dorinţa de a fi cel mai bun “ghidează” designul echipamentelor şi misiunea de a aduce starea de bine tuturor, atleţi Olimpici şi începători, deopotrivă.