Duminică, 24 mai, ora 18.00, la aniversarea celor 25 de ani de la inființare, Teatrul Masca vă propune un eveniment inedit în peisajul teatral românesc: o gală aniversară, un periplu de două ore prin 20 de spectacole, dar și o imagine a vieții fascinante din culise.
„O gală ca a noastră ar putea deveni o tradiție, de ce nu, dar înainte de asta își propune sa devină un simbol, acela al existenței în teatrul românesc a slujitorilor scenei cărora nu le place mersul în turmă, la adăpostul condiției de meseriaș, ci înotul în contra șuvoiului ca semn al efortului creator. O gală ca a noastră nu ar trebui ratată!”, declară Mihai Mălaimare.
Lansat ca singurul teatru de gest, pantomimă și expresie corporală din România, Teatrul Masca nu s-a dezmințit și a fost în decursul celor 25 de ani de existență promotorul mai multor acțiuni neconvenționale. Evenimente precum Târgul de Jucării, Festivalul Internațional de Statui Vivante, Festivalul Măști Europene la… Masca sunt doar câteva dintre proiectele de anvergură prin care Teatrul Masca a rămas în inimile iubitorilor de teatru și cultură de toate vârstele.
Sâmbătă 23 mai, ora 13.30 la Romexpo va avea loc lansarea Albumului aniversar „MASCA 25”.
Detalii pe www.masca.ro.
Parteneri media: TVR2, București FM, România Liberă, Ziarul Ring, Curierul Național, Șapte Seri, Zile și Nopți, Yorick.ro, Casamea.ro, Port.ro, PRwave.ro, Calendar evenimente, Woman2woman.ro, Lifeandthecity.ro, Redactia4fun.ro, Teatral.ro, Instilulmeu.ro, Senso TV, Teatrul.com, TV City, LaRevista.ro, Ziarul Metropolis, Teatru.pro, Femeiastie.ro, Jurnaldebucuresti.com.