Proiectul „Teatrul și fotografia-spectacol. O poveste în spatele poveștii cu Mihaela Tulea”, inițiat și conceput de Teatrelli ca o inedită expoziție online, s-a mutat și în offline, în cadrul parteneriatului strategic dezvoltat cu Galateca – galerie de artă contemporană și design.
Astfel, unele dintre cele mai emoționante fotografii de teatru semnate de artistul fotograf Mihaela Tulea pot fi admirate de trecători în vitrina galeriei, fiind prezentate sub forma unei instalații.
Proiectul „Teatrul și fotografia-spectacol. O poveste în spatele poveștii cu Mihael aTulea”, inițiat și conceput de Teatrelli ca o inedită expoziție virtuală și prezentat deopotrivă pe canalele de comunicare ale galeriei Galateca într-o selecție curatorială specială, se va încheia luni în online, mutându-se în offline, respectând regulile de siguranță și distanțare socială.
Din 19 iunie, timp de două luni, pe un ecran LED, parte a unei instalații mai ample, în vitrina Galateca rulează fotografiile semnate de Mihaela Tulea, invitând trecătorii să pătrundă în universul teatrului prin intermediul acestei expuneri spectaculoase. Fotografiile Mihaelei Tulea sunt integrate în cadrul proiectului Galateca „Inside/Outside”, secțiunea „Artist in Focus”.
Seria de fotografii reunește imagini din 40 de spectacole unice, precum: „Vertigo 20” (compania de dans Vertigo din Israel, coregrafia: Noa Wertheim), „Faust” (regia: Silviu Purcărete), „Trei surori” – un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov (regia: Radu Afrim), „Horses in the Sky” (compania de dans Kibbutz din Israel, coregrafia: Rami Be’er), „Tragi Comedy” (un spectacol de Gigi Căciuleanu), „Ținutul din miezul verii” (regia: Vlad Massaci), „Persona” (regia: Radu Nica).
Mihaela Tulea abordează cu succes mai multe genuri fotografice. Imaginile ei au apărut în publicații naționale și internaționale, inclusiv în revista franceză Théâtre/Public care a publicat la începutul anului o fotografie din spectacolul lui Radu Afrim „Dacă am gândi cu voce tare”. A fost, de asemenea, unul dintre artiștii selectați în expoziția centrală a celei de-a 2-a ediții a festivalului de fotografie Reforma PhotoDays 2 (RPD2), lucrarea semnată de ea devenind coperta revistei RPD2.
Proiectul„Teatrul și fotografia-spectacol. O poveste în spatele poveștii cu MihaelaTulea”se adresează atât iubitorilor de artă vizuală, cât și celor pasionați de artă performativă, invitând publicul să intre în culisele emoțiilor din spatele, din mijlocul și din fața scenei, unde experiența privirii se transformă într-un spectacol în sine, prin forța a ceea ce ajunge să exprime fiecare fotografie.