Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Teatrul Apropo organizează un Call pentru susținerea producției de spectacole inovative

fringe call proiecte

în cadrul Ediției a Zecea a Festivalului Bucharest Fringe ce se va desfășura în București
între 9 și 18 Octombrie 2020

Așteptăm propuneri artistice inovatoare din partea artiștilor tineri și consacrați, cu accent pe inter și multi-disciplinaritate, pe dialogul între diversele forme de expresie scenică și punerea în valoare a unor teme noi pentru scena performativă.

fringe call proiecte

Juriul format din: Oana Cristea Grigorescu – critic de teatru, Cosmin Manolescu – coregraf și echipa de organizare a Teatrului Apropo, va alege două proiecte câștigătoare, care vor fi susținute financiar și care vor primi spațiu de repetiție și reprezentare în cadrul Teatrului Apropo. Proiectele alese vor trebui să fie finalizate și să aibă Premiera în cea de-a Zecea Ediție a Festivalului Bucharest Fringe, urmând ca ulterior să intre în stagiunea curentă a Teatrului Apropo.

Condiții de participare: pot participa absolvenți de studii superioare și/sau cursuri de specialitate, fără limită de vârstă. Propunerea de proiect poate avea orice temă, poate circumscrie oricare arie a artelor performative (teatru, dans, multimedia, performance, instalație, muzică, fotografie și arte vizuale ș.a.) și poate propune orice tip de echipă artistică sau formulă spectaculară, dar toate proiectele vor fi supuse criteriilor de selecție ale Call-ului după cum urmează:

1. Originalitatea – măsura în care proiectul propus este inovator, multi și interdisciplinar în formă și/sau conținut. Vor fi favorizate acele proiecte care propun teme și/sau abordări noi, dar și acele proiecte care vizează interpretări sau reinterpretări originale ale unor teme sau texte clasice.

2. Debutul Artistic – vor fi preferate acele proiecte ale unor artiști aflați la început de carieră, fie că este vorba despre unul sau mai mulți dintre membrii echipei.

3. Sustenabilitatea – probabilitatea proiectului de a răspunde exigențelor mediului teatral independent pe termen mediu și lung (buget, coeziunea echipei; numărul de membri; proiecte de succes anterioare).

Condiții de participare:

1. Ne spui în linii mari ideea ta de montare și de ce ai ales textul (2-4 pagini în format word, times new roman 12, cu diacritice). *
2. Ne trimiți sinopsisul textului de spectacol, schițe de scenografie și prezentarea pe scurt a echipei. *
3. Ne faci un deviz estimativ – bugetul total estimat al producției și modul în care va fi cheltuit acesta. Bugetul recomandat este între 5.000 și 12.000 LEI.*

* Toate materialele pentru înscriere le vei trimite pe adresa de mail: comunicare@teatrulapropo.ro până la data de 15 iunie ora 24:00.

Teatrul Apropo și Festivalul Bucharest Fringe și-au propus susținerea artiștilor tineri, a debutanților, inițiativă pe care a îndeplinit-o cu acțiuni concrete și proiecte dedicate exclusiv acestor categorii.

Teatrul Apropo vede în tinerii artiști o oportunitate de a revigora scena teatrală din România prin aceeași pasiune și dedicare pe care și noi, echipa Teatrului Apropo, la rândul nostru, am avut-o la intrarea în scena independentă. Căutăm să oferim tinerilor aceeași stabilitate și susținere de care noi am avut nevoie la începutul drumului nostru în lumea imprevizibilă a teatrului.

Teatrul Apropo este teatrul vostru, al tinerilor, al debutanților, al oamenilor care se asociază curentului „noi suntem viitorul”!

Calendar:

Perioada de înscriere: 27 martie – 15 iunie
Evaluare proiecte: 15 – 20 iunie
Anunț câștigători: 20 iunie
Perioada de producție*: iunie – septembrie
Premieră: 9 – 18 Octombrie 2020

*Calendarul de producție se poate modifica în funcție de evoluția pandemiei și a posibilelor prelungiri ale restricțiilor.

Call-ul de proiecte inovative face parte din Festivalul Bucharest Fringe care anul acesta ajunge la Ediția a Zecea și se va desfășura în București în spațiile teatrale independente între 9 și 18 octombrie 2020.

Bucharest Fringe este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia A.F.C.N. A.F.C.N nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.