Teatru de păpuși și teatru de umbre, balet rusesc și muzică bună joi, 10 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”, prezentat de Dan Negru, la Antena 1.
O nouă gală în care opt noi concurenți vor încerca să-i convingă pe jurații Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa că merită steluțele verzi și cele mai mari note care să-i trimită în marea finală a celui de-al șaptelea sezon.
Așadar, joi seara, la “Next Star”, vine cea mai tânără artistă de teatru de păpuși. Se numește Amina, are patru ani și este nepoata regretatului actor Florin Tănase. Amina va urca pe scena show-ului prezentat de Dan Negru alături de bunica și părinții ei, toți trei actori păpușari profesioniști. Amina și familia sa îi vor aduce la “Next Star” pe membrii legendarei trupe The Rolling Stones care, sub forma unor păpuși realizate de tatăl fetiței, vor cânta piesa “Satisfaction”.
În aceeași ediție, telespectatorii vor descoperi un băiat cu o voce specială și o poveste de viață impresionantă. Se numește Ștefan, vine din satul Siret, județul Suceava și studiază muzica. La doar 11 luni, Ștefan a fost preluat dintr-un centru de plasament și crescut de doamna pe care o consideră mama sa. “Ești diferit în peisaj și ăsta e un lucru bun din punctul meu de vedere”, îi spune Alina Eremia, de la masa juriului. La ce se referă aceasta și cum vor comenta ceilalți jurați prestația concurentului, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seara.
Tot joi vin pe scena show-ului destinat copiilor talentați Daria (11 ani), din București, care va prezenta în fața juraților un dans rusesc și Ioana și David, doi copii din Capitală care vor realiza un interesant moment de lumini și umbre.
Cum vor aprecia jurații prestația celor trei copii și care sunt ceilalți concurenți ai serii, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 10 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a emisiunii “Next Star”, prezentată de Dan Negru.
Foto copyright Gabriela Arsenie – Antena 1