Europa face un pas înainte pentru reducerea emisiilor de CO2 în cadrul proiectului AMITRAN inițiat în data de 1 noiembrie 2011. Proiectul urmărește elaborarea unei metodologii de evaluare a impactului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) și Sistemelor Inteligente de Transport (SIT) asupra emisiilor de CO2 din sectorul transporturilor.
Proiectul AMITRAN se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni, până în aprilie 2014 și este realizat la nivel european de către un consorțiu de șapte parteneri: TNO (coordonator, Olanda), PTV – Planung Transport Verkehr (Germania), ERTICO – ITS Europe (Belgia), TECNALIA (Spania), DLR – Centrul Național German de Cercetare pentru Aeronautică și Spațiu (Germania), ECORYS (Olanda) și TEAMNET INTERNATIONAL (Romania). Bugetul total al proiectului se ridică la 2,6 milioane Euro și este co-finanțat prin Programul Cadru 7 al Comisiei Europene (DG INFSO).
Gerdien Klunder, coordonatorul proiectului AMITRAN și cercetator la TNO Olanda explică motivele inițierii proiectului. „SIT reprezintă un domeniu cu o creștere rapidă, în cadrul căruia există numeroase tehnologii și aplicații în curs de dezvoltare, dintre care destul de multe există deja pe piață. În ciuda acestui fapt, nu există o metodologie uniformă care să permită oamenilor de știință să estimeze impactul implementării unui asemenea sistem sau tehnologii asupra emisiilor de CO2. Această informație este foarte importantă pentru factorii de decizie, de exemplu, în contextul tratatelor internaționale privind schimbările climatice.”
Han Zwijnenberg, consultant la TNO, adaugă: “Deși există modele matematice de trafic și de emisii de gaze care acoperă arii relativ restrânse şi specializate ale transportului de mărfuri şi călători, integrarea acestora într-o platformă unitară este problematică. AMITRAN va urmări comunicarea și conlucrarea modelelor existente cu scopul de a oferi o evaluare cât mai completă și mai exactă a impactului implementării unui SIT asupra emisiilor de CO2, din perspectiva reducerii acestora."
Aplicabilitatea Tehnologiei Informaţiei și Comunicațiilor în transporturi cuprinde o mare diversitate de servicii care au ca scop, printre altele, reducerea emisiilor și maximizarea eficienței energetice, creșterea siguranței, gestionarea eficientă a transporturilor, asigurarea tranzitului și îmbunătățirea traficului. Aplicațiile de transport inteligent includ sisteme de navigație și informații de călătorie, recomandări pentru traseul de urmat, suport soferilor în adoptarea unui comportament ecologic în timpul șofatului, sisteme de management al flotei, semafoare optimizate şi sincronizate la intersecții, aplicații pentru plata taxelor de parcare și de drum etc.
Odata cu lansarea Cărții Albe privind strategia Transporturi 2050, Foaia de parcurs Spaţiul Unic European al Transporturilor1, în martie a.c., Comisia Europeană a propus obiectivul ambițios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturilor cu 60% pentru perioada 1990-2050. Obiectiv foarte ambiţios având în vedere că emisiile actuale de gaze sunt cu 27% peste nivelul din 1990. Adoptarea unor măsuri TIC în acest moment este foarte importantă în condițiile în care acestea pot sprijini considerabil creșterea eficienței transporturilor din perspectiva scăderii emisiilor. Proiectul AMITRAN va contribui la îndeplinirea acestui obiectiv prin dezvoltarea unei metodologii ce va estima impactul emisiilor CO2 la nivel european prin extrapolarea rezultatelor locale.
Singurul partener român implicat în proiect este Teamnet International, unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din România. Bogdan Padiu, Director General TeamNet International, povestește despre implicarea companiei în proiectul AMITRAN: “Proiectul AMITRAN este un proiect cu finanțare europeană de mare anvergură în care avem oportunitatea să fim implicați în calitate de membru al consorțiului. Am ales să ne implicam în acest proiect pentru că unul dintre obiectivele noastre a fost dintotdeauna să oferim soluții inovative și pentru că înțelegem nevoia implicării noastre în proiecte de cercetare-dezvoltare, atât de necesare progresului tehnologic.”
Rolul Teamnet în cadrul proiectului este de a construi, implementa și întreține o bază de date pan-europeană care va constitui piesa centrală a efortului de integrare al modelelor sus-menționate și de extindere a acestora la nivelul Uniunii. Aceasta va fi disponibilă unui număr mare de instituții europene cărora li se va asigura accesul la datele statistice referitoare la activitățile de transport și la emisiile de dioxid de carbon asociate acestora, în baza informațiilor furnizate. Mircea Cotoroș, Manager Regional Bruxelles în cadrul companiei Teamnet, completează: “Fiind o componentă de bază, securizarea accesului și asigurarea unui grad înalt de fiabilitate vor fi preocupările principale ale echipei de proiectare și implementare. Vom folosi experiența acumulată în implementarea de sisteme informatice complexe pentru a construi o bază de date flexibilă, care să se adapteze nevoilor, deseori dinamice, ale acestui proiect cu o pronunțată componentă de cercetare.”
Rezultatul final al proiectului va consta într-un set de specificații tehnice, o listă de validare și un ghid care vor fi folosite ca referință pentru proiecte viitoare referitoare la evaluarea beneficiilor SIT în ceea ce privește reducerea emisiilor CO2. Livrabilele vor trata atât transportul de persoane cât și transportul de marfă dintr-o perspectivă multimodală (rutieră, feroviară și maritimă/fluvială) și vor fi disponibile online, în mod public, împreună cu documentația de suport.
Mai multe informații despre proiectul AMITRAN pot fi găsite la //ertico.com/amitran.
1 Disponibil la //ec.europa.eu/transport/strategies/2011_white_paper_en.htm.