O echipă de 21 de voluntari Raiffeisen Bank a lucrat sâmbătă pe șantierul Habitat for Humanity România din Buftea și s-a implicat în lucrările de construcție ale primului centru comunitar din localitate. După finalizarea construcției, aici vor veni să studieze după școală și să beneficieze de consiliere vocațională și psihologică sute de tineri defavorizați din Buftea, care acum sunt în pericol de a abandona școala.
Centrul comunitar va deservi două școli din Flămânzeni și Buciumeni – cartiere defavorizate din Buftea, unde sărăcia, conflictele și condițiile grele de locuire afectează puternic dezvoltarea și educația copiilor. Din cei 350 de copii care învață la cele două școli, aproximativ 250 provin din familii dezavantajate. Cei mai mulți dintre părinți nu au un loc de muncă stabil și trăiesc din alocațiile copiilor, din ajutor social sau din lucrul cu ziua.
Pentru a le veni în ajutor, 21 de angajați Raiffeisen Bank au lăsat rapoartele și munca de birou și au petrecut o zi pe șantier, în care au lucrat la cofrajele și armăturile necesare construcției noului centru comunitar. Lucrările la clădire au început în toamna acestui an și vor fi finalizate la mijlocul anului 2019. Noul centru din Buftea va primi zilnic 50 de copii defavorizați din comunitate. Ei vor primi zilnic o masă caldă, vor fi ajutați la teme și vor urma cursuri de educație non-formală, în timp ce alți 150 de copii vor beneficia de cursurile organizate aici periodic.
„Ne dorim ca centrul comunitar pe care îl construim în Buftea să aibă un impact profund asupra vieții comunității defavorizate de aici, să îi ajute pe copii să meargă cu plăcere la școală, să obțină note mai bune și să se dezvolte intelectual și emoțional. Le mulțumim partenerilor noștri de la Raiffeisen Bank pentru implicare și pentru responsabilitatea cu care au lucrat pe șantier”, spune Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.
”Suntem bucuroși să fim printre companiile care contribuie la realizarea fundației primului centru comunitar-educațional din Buftea. Susținem educația pe tot parcursul vieții, și în special accesul la educație, motiv pentru care ne încurajăm angajații să participe la activități de voluntariat care dau o șansă la învățare copiilor din comunități defavorizate. Acest proiect ne este cu atât mai drag, cu cât noul centru comunitar va fi administrat de către Asociația Hercules, unul dintre partenerii noștri de trandiție. Sperăm să ne întoarcem și anul viitor pe șantier cu o echipă mai mare de voluntari astfel încât centrul să poată fi predat comunității la jumătatea anului 2019”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România.
Părinții copiilor vor participa, la rândul lor, ca voluntari la îngrijirea centrului și vor avea acces la consiliere psihologică și parentală și traininguri de dezvoltare personală: de la antreprenoriat, la economie domestică, educație financiară sau traininguri de eficiență energetică.
După finalizarea construcției, activitățile centrului comunitar vor fi administrate de către Asociația Hercules, care are o experiență de peste 10 ani în lucrul cu copiii care provin din familii vulnerabile.