Pepe, Vasile Muraru şi Cătălin Moroşanu sunt cei trei invitaţi de la „Te pui cu blondele?” din această seară, de la 20:30, la Antena 1.
Ei promit dezvăluiri în exclusivitate, provocări pe care le acceptă curajoşi, dar mai ales răspunsuri corecte la întrebările lui Dan Negru.
Curioase din fire, concurentele i-au provocat pe Dan Negru şi pe prezentatorul „Splash! Vedete la apă” să refacă momentul în care Dan l-a prezentat pentru prima oară pe artistul Pepe în cadrul unui festival. Imaginile din 1994 au stârnit hohote de râs în platoul emisiunii, iar spre deliciul concurentelor, Pepe a acceptat provocarea, alături de prezentatorul quiz- show-ului, şi a cântat piesa pe care a interpretat-o în cadrul festivalulul Radio Star. Astfel, cei doi au dat timpul înapoi cu 20 de ani şi au refăcut unul dintre cele mai importante momente din carierele lor.
Cum a decurs totul vor afla telespectatorii care vor urmări „Te pui cu blondele?” în această seară, de la 20:30, la Antena 1. Tot atunci, blondele au mărturisit că luptătorul K1, Cătălin Moroşanu este student la Facultatea de Istorie şi l-au provocat să răspundă la câteva întrebări. Rămâne de văzut dacă invitatul lui Dan Negru a făcut faţă testului.