Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Te joci, te bucuri și o iei de la capăt: IKEA® și LEGO Group lansează BYGGLEK – o soluție creativă care conectează jocul și depozitarea

BYGGLEK Ikea Lego depozitare

Astăzi, IKEA Suedia AB și LEGO Group dezvăluie mult așteptatul rezultat al colaborării lor. Cele două branduri și-au unit forțele pentru a crea o soluție de depozitare distractivă numită BYGGLEK. Constând într-o serie de cutii de depozitare cu șanțurile specifice LEGO® și un set special de piese LEGO, noua colecție BYGGLEK își propune să încurajeze joaca și să aducă mai multă distracție în procesul de depozitare de acasă. Colecția BYGGLEK va fi disponibilă în magazinele IKEA de la 1 octombrie.

BYGGLEK Ikea Lego depozitare
BYGGLEK

IKEA Suedia AB și LEGO Group au plecat la drum cu ferma convingere că jocul transformă atât locuința, cât și lumea în locuri mai bune și și-au propus să elimine orice barieră pentru a te putea juca în viața de zi cu zi, creând o experiență practică, dar și distractivă, de care copiii și adulții să se bucure împreună.

Joaca este cea mai intuitivă și cea mai de impact modalitate prin care copiii pot învăța și se pot dezvolta. Cu toate acestea, uneori copiii și adulții pot avea păreri diferite când vine vorba de momentele de joacă de acasă. Sunt situații în care adulții simt nevoia de structură și organizare, însă copiii pot vedea altfel lucrurile, ca pe un mediu stimulativ și creativ în care își doresc, în mod natural, să se joace, să facă o pauză și să o ia de la capăt.*

Când aranjăm și reorganizăm spațiul copiilor în timp ce ei se joacă, nu îi întrerupem numai din jocul lor, dar și din exprimarea și dezvoltarea creativității. Prin urmare, ne-am dorit să creăm o soluție de depozitare care să reprezinte o experiență distractivă. Cutiile BYGGLEK sunt prevăzute cu șanțurile LEGO în partea de sus și în față, astfel încât copiii să le poată integra în propriile construcții LEGO. Își pot depozita creațiile în interiorul cutiei și le pot expune cu mândrie deasupra capacului.

BYGGLEK Ikea Lego depozitare
BYGGLEK

„La IKEA credem întotdeauna în puterea jocului. Jocul ne permite să explorăm, să experimentăm, să visăm și să descoperim”, spune Andreas Fredriksson, designer IKEA Suedia. „Acolo unde adulții văd de multe ori dezordine, copiii văd un mediu creativ stimulant. Iar BYGGLEK vine să anuleze aceste diferențe din felurile de a privi lucrurile, pentru a asigura un mediu de joacă mai creativ în casele din întreaga lume. În plus, colecția BYGGLEK se potrivește perfect și cu alte produse IKEA, astfel încât creația copiilor dumneavoastră poate deveni o piesă decorativă unică pentru locuință.”

Vorbind despre produs ca soluție creativă, Rasmus Buch Løgstrup, designer LEGO Group, a declarant că „BYGGLEK este mai mult decât o cutie. Este, în același timp, un spațiu de depozitare, cât și unul de joacă. BYGGLEK oferă familiilor o gamă de produse care ajută la crearea de spațiu pentru joaca de zi cu zi – prin alimentarea creativității, făcând posibilă joaca împreună. Oferă posibilitatea de a te juca, de a prezenta cele mai cool creații și de a te întoarce pentru a reasambla, a modifica, a recrea sau pentru a o lua de la capăt. BYGGLEK este despre posibilități infinite, la fel cum este și sistemul LEGO de joc.”

Gama BYGGLEK este formată din 4 produse diferite – un set de 3 cutii mici, două seturi de cutii mai mari și un set de cărămizi LEGO, pentru a da startul jocului. BYGGLEK poate fi folosit cu orice element LEGO existent și viitor, deoarece șanțurile prezente pe capac și în partea din față fac parte din sistemul LEGO de joc. Mecanismul LEGO le permite copiilor să construiască și să reconstruiască propriile povești, iar prin acest proces să-și dezvolte abilitățile esențiale ale secolului XXI – cu BYGGLEK sperăm să extindem experiența de joc LEGO prin oferirea de soluții de depozitare creative și amuzante, care sunt pe cât de distractive, pe atât de funcționale.

* În IKEA Play Report, IKEA a întrebat copiii ce își doresc, iar 47% dintre ei au spus că ar vrea mai mult timp de joacă cu părinții. În același timp, 90% dintre părinții intervievați consideră că jocul este important și esențial pentru bunăstare și fericire. În LEGO Play Well Study 2020, părinții recunosc că este important să își lase copiii să se joace, dar și modul în care aceștia se joacă. 8 din 10 sunt de acord cu faptul că dezordinea din timpul jocului îi fac pe copii să se simtă liberi și îi ajută să-și dezvolte creativitatea (85%). Cu toate acestea, 1 din 2 părinți sunt îngrijorați de dezordinea produsă de copii când se joacă și au instinctul de a face ordine în spațiul respectiv chiar în timpul jocului (51%). 9 copii din 10 confirmă această realitate, spunând că părinții le sugerează să facă ordine în timpul în care ei încă se mai joacă (90%).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.