Connex Vodafone anunta rezultate financiare puternice in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2005
· Peste 600.000 de noi clienti in acest trimestru
· 38% crestere a veniturilor din servicii fata de aceeasi perioada, 2004
· 100.000 de utilizatori 3G in reteaua Connex Vodafone
Connex Vodafone anunta indicatorii financiari principali pentru trimestrul incheiat la 31 decembrie 2005, conform rezultatelor date publicitatii astazi de Vodafone Group Plc.
Connex Vodafone a adaugat 602.832 de clienti in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2005.
Numarul total de clienti a atins 6.131.839, ceea ce reprezinta o crestere de 25% in ultimul an.
Veniturile din servicii au crescut in acest trimestru cu 38%, fata de acelasi trimestru al anului anterior.
“Performanta noastra puternica in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2005 arata ca romanii au raspuns pozitiv la forta mesajelor combinate ale Connex si Vodafone. Cresterea proportiei de clienti ai serviciilor pe baza de abonament si a venitului mediu pe utilizator confirma succesul strategiei noastre orientate catre obtinerea de valoare. Acest rezultat ne face sa fim foarte optimisti in ceea ce priveste performanta noastra viitoare, in conditiile in care ne vom concentra pe aducerea pe piata romaneasca a avantajelor si beneficiilor oferite de Grupul Vodafone. Vom continua sa oferim servicii peste asteptarile clientilor nostri, pentru a ramane operatorul preferat al tuturor romanilor”, a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Connex Vodafone.
La 31 decembrie 2005, clientii serviciilor pe baza de abonament reprezentau 36% din baza totala de clienti a Connex Vodafone, fata de 34% in aceeasi perioada a anului 2004.
Venitul mediu pe utilizator (ARPU) a crescut in acest trimestru cu 10%, atingand valoarea de 15,4 USD, fata de 14 USD, in aceeasi perioada a anului 2004.
Numarul clientilor 3G in reteaua Connex Vodafone a fost de 97.322, la data de 31 decembrie 2005.
“Ma bucur sa vad interesul mare al clientilor nostri pentru serviciile 3G, la numai opt luni de la lansarea acestora. Vom continua sa conducem piata pe acest segment, prin imbogatirea portofoliului de servicii 3G si prin extinderea retelei”, a adaugat Liliana Solomon.
Connex Vodafone este o divizie a Vodafone Group Plc. Vodafone este cea mai mare comunitate de comunicatii mobile din lume, cu divizii in 27 de tari si Retele Partenere in alte 27 de tari. Cu o gama completa de servicii de telecomunicatii mobile de voce si de date, Vodafone ofera in prezent servicii catre 179,3 milioane de clienti din intreaga lume.
{mosloadposition user10}