celor mai inovative companii din lume
Seminarul “Disruption – The Unfair Advantage” organizat de TBWA/MERLIN
se adresează liderilor din Marketing şi Business
100 de lideri din Marketing şi Business sunt invitaţi să descopere conceptul strategic care a dus la succesul unora dintre cele mai inovative branduri din lume, în cadrul unui seminar în premieră în România, care va avea loc pe data de 16 Septembrie. Prin intermediul seminarului şi al experţilor invitaţi, organizatorii doresc să prezinte oamenilor de marketing din România instrumentul de strategie al TBWA\ Worldwide. Metodologia Disruption este cea care stă în spatele strategiilor de succes pentru clienţi globali ai reţelei, desemnate de către cele mai importante reviste de business din lume ca fiind unele dintre cele mai inovative companii.
Tot în cadrul seminarului “Disruption – The Unfair Advantage”, cei doi experţi invitaţi – Dr. Sven H. Becker, directorul companiei The Disruption Consultancy din cadrul TBWA\ şi Nick Baum, Vice-Preşedinte TBWA\Europe – vor prezenta studii de caz despre companii care au ales să folosească Disruption ca şi metodologie de dezvoltare de business, de la adidas şi Apple, până la branduri locale. Participanţii la seminar pot beneficia de o oră de consultanţă gratuită de diagnostic prin prisma Disruption.
Alina Sîmpetru, Managing Director TBWA\MERLIN: “Acesta este primul dintr-o serie de evenimente dedicate conceptului de Disruption şi este pentru prima dată când comunitatea de business este invitată să se întâlnească cu doi dintre experţii acestei metodologii. Disruption este recunoscut în toata lumea ca un instrument de strategie de elită al brandurilor inovative. Sperăm să aducem la un nivel superior în acest fel experienţa avută până acum cu Disruption în România, să stabilim un parteneriat de succes cu experţii companiei The Disruption Consultancy şi să continuăm să creăm poveşti de succes – fie că sunt proiecte de dezvoltare de produs, campanii de comunicare, concepte de imagine sau platforme de CSR, PR ori HR”.
Un eveniment cu accesul numai prin invitaţie.
Informaţii suplimentare despre metodologia Disruption şi The Disruption Consultancy pot fi obţinute prin intermediul TBWA/MERLIN.
Disruption = instrument de strategie, o metodologie, filozofia reţelei TBWA\
Disruption = un instrument de dezvoltare de business dedicat creării de noi zone de piaţă viitoare prin identificarea şi atacarea convenţiilor ce stau în calea obţinerii succesului meritat de către brand sau companie
Disruption = pentru companiile inovatoare care folosesc Disruption*, este un catalist al creşterii, un proces care reuşeşte câteodată să obţină în două zile rezultate care altfel ar fi putut fi atinse în luni
*Apple, Pedigree, adidas, Absolut, Sony Playstation, Nissan, etc.
{mosloadposition user10}