“Doar emotia genereaza memorabilitate, indiferent ca vorbim de un biscuit sau de un tablou” spune Tatiana Ernuteanu.

Pe Tatiana am cunoscut-o, acum ceva ani, la un eveniment. Un om dintr-o bucata, fara dulcegarii inutile, dar cu multe de spus pe variate subiecte, Tatiana devine usor un interlocutor placut.

Am urmarit-o apoi, indirect, prin intermediul online-ului mai mult, vazand multele si interesantele proiecte in care s-a implicat pe parte de PR. Iar anul acesta am aflat cu bucurie ca Tatiana Ernuteanu a publicat primul sau volum – unul de poezie, publicat in plina pandemie.

Ne-am auzit la telefon si imediat am decis ca merita sa o descoperiti si voi pe Tatiana si din alte unghiuri decat cel de om de relatii publice. Sa cunoasteri o persoana sensibila, sa cititi o poezie in exclusivitate si multe-multe ganduri si idei in acest interviu aparte.

Si, ca sa existe si o introducere “ca la carte”, iata si cateva cuvinte, oficiale, despre ea si despre volumul de poezii Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra – poeme nealese (Editura Eikon).

Om de litere si publicist, Tatiana Ernuteanu a studiat filologie, sectia limbi si literaturi straine, continuand cu studii postuniversitare in comunicare, in cadrul SNSPA si de business MBA Business Europe, sub licenta London School of Business and Communication din Marea Britanie. Si-a pus amprenta in strategiile de PR si Imagine pentru Institutului de Relatii Umane, Televiziunea Romana, festivaluri de film, expozitii de arta, dar si pentru branduri cunoscute. De-a lungul anilor a coordonat o revista de lifestyle, in calitate de redactor sef si a colaborat cu numeroase publicatii. Din 2012 are propriul boutique de PR si creatie artistica si semneaza rubrica Chicstalgia in revista Forbes Life.

Cred ca am descoperit un poet. Unul care lucreaza la inaltime. Pare sa detina toate tehnicile la zi ale scrierii de poezie, de la avangardisti la moderni si la postmoderni. Prin felul in care isi tatoneaza subiectul, mereu acelasi, dragostea, supusa deopotriva mitizarii si demitizarii, poezia Tatianei Ernuteanu poate aduce aminte de aceea a Savianei Stanescu din Sfaturi pentru gospodine si muze, dar asemanarile cu aceasta se opresc la capitolul abordare. Exista o sumedenie de formulari transante in Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra, iar ele nu se refera neaparat la dragoste. Aceste constructii, mai ales, dau seama despre constiinta de sine pe care a atins-o poezia Tatianei Ernuteanu: „Oamenii nu functioneaza cu fise/ Poeziile mele nu mint”; „Pana la urma, Dragostea e un balci cu pretentii”; „Sunt fericita/ Vad nimicul. E mare lucru, caci nimicul permite sa vezi departe”; „Am avut o zi grea, era cat pe ce sa dau rateu/ Si sa trag un loz castigator pe scena poetica moderna” si, enuntul cel mai orgolios „Ma declar impotriva romantismului (e lipicios ca sucul de portocale)”, care exprima implicit o arta poetica.
Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra este o carte pentru cei care cred in poezie. (Ioan Es. Pop)

Si daca tot vorbim despre volumul de poezii, iata si o prezentare a lui:

Tatiana Ernuteanu: Scriu poezie pentru ca imi permite sa fac un strisptease confesiv

1. Tatiana Ernuteanu de la PR la poezie (si inapoi). Cum de ai facut pasul de a scrie poezie intr-o lume in care nu multi sunt cei ce o citesc si inteleg?

Pasul a rezultat din mersul meu destul de flexibil, un mers, de altfel, care se pierde in multe directii. Lucru cateodata salutar, altadata ducand spre inconsecventa (o foarte mare hiba a mea). Enfin. Scrisul a fost inca din scoala o forma prin care m-am putut exprima asa cum am dorit.

De-a lungul anilor, a avut si rol terapeutic, umpland pagini de jurnal de pustoaica, a fost si proba de concurs la olimpiade si escapism dintr-o realitate care imi displacea la un moment dat, a fost o optiune pentru a tine ceva inca viu nu doar in memorie… a fost un lung sir de insemnari si consideratii care s-au transformat, in timp, in principii de viata, a fost si un bun companion al solitudinii.

Scrierile mele s-au dus si intors pe sinele memoriei afective, luand diverse forme: poezie, proza scurta, articole de opinie, corespondenta, notite, diaristica…

De la un punct, scrisul a inceput sa convietuiasca cu creatia si PR-ul, avand emotia ca liant. Astfel se explica de ce colaborarile mele au fost doar cu branduri cu o viziune mai neconventionala, cu expozitii de arta, cu festivaluri, organizatii culturale.

Una dintre convingerile mele, care a fost si dovedita stiintific, este ca doar emotia genereaza memorabilitate, indiferent ca vorbim de un biscuit sau de un tablou. Suna prozaic in termeni generali, dar este vorba de modul in care alegi sa-l comunici, emotional sau pragmatic si de multe alte coordonate.

Bineinteles ca emotia are intensitati diferite, halouri diferite si ca emotia simtita in fata unei opere de arta a lui Giacometi nu este emotia pe care o simti cand ai in fata acel biscuit, insa e posibil ca acel biscuit, gratie luminii reflectorului care s-a centrat pe un anume mesaj, sa te duca fix in copilarie si sa ai surpriza unei emotii nostalgice.

Am scris poezie considerand ca acest tip de scriere imi permite mie sa fac un streptease confesiv. Sa pot spune lucruri pe care altfel nu le-as fi putut spune. A fost un act de simtire. Am scris poezie si in studentie, dar pe care nu am publicat-o niciodata.

Apoi, o perioada am simtit ca proza scurta ma satisface. Apoi, iarasi m-am intors la poezie si tot asa. Eu nu sunt o tipa care isi propune lucruri si care sa le faca fara sa le simta, doar pentru ca si le-a propus. Eu mie imi gasesc intotdeauna circusmtante, asa cum imi gasesc si vine. Orice fac trebuie sa fie din pura simtire.

Astfel, ca sa raspund la ultima tusa a intrebarii tale, nu m-a interesat daca poezia mai este in voga sau nu. Sunt, fara indoiala, oameni multi care au nevoie de poezie, ca asa sunt ei. In plus este vorba si despre regasirea trairilor tale in versurile altcuiva. Nimic concret de care sa te apuci, doar un bun prilej de a face front comun cu autorul si, implicit un tranfer contextual de emotie noua sau cunoscuta din experientele proprii.

2. Pentru cine scrii?

Scriu pentru perdanti si pentru niciun optimist, nici macar al lui Voltaire.  Scrisul, in cazul meu, nu vizeaza nici vanzarile, nici premiile, este o relatie intima intre mine si cititor, cu care impart o parte din mine.

O fac si din egoism, avand astfel siguranta ca ceea ce a dat nastere randurilor va ramane vivid, va sta la masa cu unii, va sta pe banca cu altii, va umbla prin maini bune si prin maini mai putin bune, va trezi un : “ si eu am simtit asta!”. Practic, va mai avea o viata. Eu stiu si pot sa scriu doar din aceste ratiuni.

3. Ce te inspira si cand te inspira? Esti un scriitor organizat sau scrii atunci cand simti ca ai ceva de spus, indiferent gata o carte?

Ma poate inspira orice si nu scriu organizat. Orice incercare de organizare ma dezorganizeaza. Scriu pe telefon, in notite, in mail, in sms-uri, in caiete si niciodata nu ma asez undeva pentru a scrie. Ma inhiba propriile impuneri, nu ca ale altora nu m-ar inhiba, ba chiar astea ma si irita. In schimb, inspiratia mea depinde mult de alti factori.

Spre exemplu, nu pot scrie daca e soare si e foarte cald, nu pot scrie in sufragerie pentru ca acolo este televizorul care nu poate fi oprit din simplul motiv ca, in timpul zilei, asa este in “uzanta” camerei – sa fie aprins si, daca il inchid, am sentimentul unei neregasiri ciudate in cotidian, nu pot scrie daca nu am o lumina rece….Sunt un om cu multe hachite.

In schimb, inspiratia poate veni la vedrea unei bucati de pepene de la cosul de gunoi, poate veni de la un simplu miros de petroxin, de la cum se descrie teiul din fata geamului, intr-o zi de toamna sau pur si simplu de la un bon de la supermarket, cand golesc buzunarele jeansilor, sa- i bag in masina de spalat. Este spontan totul si, de cele mai multe ori, nu ma opun in a ma plimba pe unde vor emotiile mele.

Nu caut sa ma exprim printr-o estetica suava si nu-mi place alonja neologismelor in poezie.

4. Si daca tot am vorbit de terminarea unei carti, hai sa vedem cum este cu publicarea si promovarea. Ai publicat volumul de poezii in plina pandemie si nu ai avut parte de o lansare clasica, cu public live. Cum se promoveaza o carte pe timp de pandemie?

Cosumator emotional, incepand cu intentia si culminand cu asteptarea sa tii volumul in brate. Acum, eu nu stiu cum este cu publicarea si promovarea decat in timp de pandemie, caci autobuzul poeziei mele acolo a avut statie. Frustrant, am zis initial. Iarasi nesansa! (ca tot era volumul despre nesansa in variate forme).

M-am revoltat pe situatie, am dezamagit, am disperat, asa cum fac eu de obicei, fiind o fire excesiva, care simte foarte mult si uneori disproportionat. M-am plans poetului Ioan Es Pop, cel care mi-a fost alaturi in acest demers identitar poetic, si dumnealui mi-a spus ca o carte e ca vinul, cu cat se invecheste, devine mai valoroasa. L-am crezut. N-am stat insa degeaba. Cum de o lansare nu putea fi vorba, am facut o lansare live, pe Fb, de la fereastra editurii Eikon, cu mine la telefon.

Apoi, am gasit o varianta mai lejera de a-mi face cunoscut volumul, creand niste colaje din foarfeca si intimitatea memoriei, pe care le postam pe Fb. A avut impact, pentru ca oamenii aveau nevoie de imagini frumoase, iar aceste colaje cuprindeau laitmotivele poeziei mele, intr-o forma nostalgico-suprarealista.

Am avut insa si importante semnalari in presa ale volumului, ba chiar mesajele vorbeau apreciativ, dar inca nu sunt impcata cu ideea ca nu am putut oferi acestei carti o promovare in extenso.

5. Ce ti-ai dori pentru acest volum de poezie?

Sa umble prin multe maini, sa fie cinstit cu un pahar de tarie, sa stea motolit intr-un rucsac, sa vada Gura Portitei, sa priveasca lumea din tren, sa fie un coleg empatic de apartament, sa poarte speranta si, mai cu seama, sa fie citit cu ironie, asa cum a fost scris.

6. Cu ce iti doresti sa ramana cititorii dupa ce il citesc?

Cu gandul ca nu e nimic rau in a simti exacerbat si ca tristetea se poarta intotdeauna cu eleganta.

7. Daca ar fi sa alegi un vers din volumul pentru a descrie cartea (altul decat titlul) care ar fi acela?

Carantina emotionala (a se observa faptul ca am avut spirit vizionar cand am scris poemele :))

8. Daca ar fi sa te descrii pe tine folosind un vers din carte, care ar fi acela?

“Imi port tristetea ca pe un palton scump de gabardina
Peste senzuale taieturi de elan si shortcut-uri de foldere intime”

9. Daca ar fi sa descrii lumea de azi folosind un singur vers din carte (promit, ultima intrebare de acest fel) care ar fi acela?

“prea naturali pentru a fi acceptati mai mult decat niste inofensivi mesageri ai umanului, prea fardati
pentru a nu fi niste razboinici ai fatarniciei
prea mici sa caram amarul din sacii descarcati de tirurile din vest, prea corpolenti
sa nu le ducem cu mandria idiotului
care vrea sa demonstreze ca poate, ca a depasit zona de confort
prea nemuritori sa nu vrem un loc asigurat de posteritate, o diploma de la episodul pilot al unei
emisiuni obscure
un loc minuscul intr-un amplu excel
ceva….” (fragment din poezia E bine, e fericire!)

9. Cum este si ce face Tatiana Ernuteanu in viata de zi cu zi?

Tatianei nu ii plac ingradirile, e refractara si are nevoie de toata libertatea de care poate dispune, pentru a trai plenar. Cum nu poate face asta, Tatiana e nevoita sa invete rabdarea, in oglinda, cultivandu-si latura hedonica, ca substitut al tuturor acestor nevoi emotionale, pe care singura libertatea le putea stimula.

Scriu o noua carte, am grija de pisicile din cartier, citesc mult, studiez istoria artei, desenul botanic…..Ma gandesc sa merg pe noi paliere de creatie artistica, prin care sa ma pot exprima. Proiectele de PR nu pot exploata inca posibilitatile avant-pandemie, asa ca sunt mai punctuale, sunt facute pe fasii.

Dar e bine ca sunt si ca, printr-o selectie oarecum naturala, spre boutique-ul meu de creatie, se indreapta tot mai multe branduri, care imbratiseaza o abordare mai putin uzuala, mai creativa, orientata mai mult pe senzorial in comunicare.

10. Ce isi doreste Tatiana Ernuteanu cel mai mult in aceasta perioada?

Aici meniul este nu doar unul fusion, cat si foarte lung. Dorintele mele gliseaza de la banalitati, pana la asteptari grandioase, ce tin ce etica si comportamentul uman. Sa nu uitam ca sunt o idealista, cu pretentii atat de la mine, cat si din partea celorlalti.

Spun, in treacat: o mai mare diversitate in gandire, toleranta, spirit berlinez, autentic, un oras mai efervescent cultural si mai putin strident cromatic, un cotidian mai tihnit, o tesatura sociala mai sincera.

11. Ce ai descoperit in timpul pandemiei si carantinei – despre tine si despre ceilalti? Ce te-a socat cel mai mult? Ce te-a surprins in mod placut cel mai mult?

Eu m-am gasit, si in aceste conditii, in aceiasi parametri. Intr-o nota umoristica, sa stii ca eu eram introvertita si pastram distanta sociala inainte de a deveni o moda  So, nu m-a destabilizat. Eu cred mult in destin si in Dumnezeu, insa sunt si mai fatalista, o combinatie care imi asigura o stabilitate emotionala mare. Am luat lucrurile asa cum sunt.

Referitor la ceilalti, n-am descoperit nimic, doar am primit confirmarea ca romanii sunt singurii oameni ai planetei care au certitudini pro sau contra unui eveniment/situatie/context. Ei nu au interogatii, nu au indoieli, nu au nuante de gri, ei nu pot gandi holistic. M-a dezamagit sa observ cum, de la inaltimea sigurantei de sine, contestau orice, pana si deciziile altor tari privind propriile lor reguli. Mi s-a parut arogant, lipsit de fundament si de bun simt.

Sa respecti niste masuri trebuie sa fie o chestie imbratisata unanim, dar sa nu accepti ca oamenii pot fi de opinii diferite e cam nedemocratic.

12. Pentru toti cei care simt nevoia de a scrie si care au asternut deja versuri, povesti sau romane pe hartie, dar nu au avut curajul sa le publice, ai vreun sfat?

Sa nu forteze, sa astepte. Poezia « So you want to be a writer »  de Charles Bukowski este cel mai potrivit sfat pentru orice scriitor, la inceput de drum. Nota mea: daca nu scrii pentru ca nu poti sa nu o faci si scrii in ideea de a te face remarcat, de a primi laude si validari, premii si notorietate, don’t do it. Mi s-ar parea firesc ca macar literatura sa nu fie abordata din interes.

Poezie in exclusivitate din volumul Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra – poeme nealese

Mobilitate

Degetul tau inca invarte pamantul
Pachetele de primavara
Emotii industriale se varsa in mare
Marea noastra pe care n-am vazut-o niciodata
Pe cadranul ceasului ochii tai arata ora 19.00
No regrets skin, no regrets lips
Selfie cu silueta in pupilele tale
Flirtez cu un blues, azi, martea de dupa tine
face cu mine ce face timpul cu zidurile
Fericirea mea tace
Puritatea tine cateva clipe intr-o felie de mar
Dovada ca o armura nu e inutila niciodata
Oamenii nu functioneaza cu fise
Poeziile mele nu mint.

Tatiana Ernuteanu

Cartea este disponibila in librariile fizice Humanitas, Eminescu, online pe Libris, emag, librarienet, Libraria Delfin, Eikon etc.

Pe Tatiana o puteti urmari si pe blogul ei, Forbes, Facebook si Instagram.