Răzvana Niță-Lupu
Editura Tritonic
Tatăl meu, Iosif este o carte pe care, dacă ai trăit în comunism și ai avut parte de multe greutăți, îți este greu să o începi.
Răzvana Niță-Lupu spune povestea a două surori gemene, născute în ani diferiți (una înainte de miezul nopții de 31 decembrie, una după începutul zilei de 1 ianuarie), care locuiesc împreună cu mama, bunica și străbunica lor.
Fetele au foarte multe lipsuri și există și probleme de sănătate (o miopie severă), dar cel mai greu pentru ele este să trăiască fără tatăl lor.
“Tată. aş vrea să fim împreună şi să tăcem despre tot.”
“Mi-e dor de tine, tată. Cred că cel mai dor în viaţă îţi este de ce nu vei putea avea niciodată. Dar eu tot mai cred că ne vom întâlni. Am atâtea să-ţi povestesc. Mă opresc un pic. Îmi lăcrimează ochii.”
Iosif Dan Niță este unul dintre cei cunoscuți azi drept „Grup Canal 77” care s-au opus regimului ceaușist. După multe peripeții și cu ajutorul președintelui american de la acea vreme, Jimmy Carter, au fost lăsați să plece în străinătate.
“… mă gândesc că uneori singurătatea poate fi vindecătoare și că sunt în viață clipe sau chiar perioade în care ai nevoie să ieși din cadrul cunoscut pentru a izbuti să te recuperezi. Poate și tu, tată, ai simțit la fel. Că trebuie să întorci spatele unei existențe care te bloca, te anula. Poate. Poate America a fost podul șurii în care te-ai putut face bine. Oricum, eu te aștept. Oricât…”
Doar că: “Eroismul nu face doi bani când copilul te aşteaptă trist la masa de duminică.”
“O familie face mai mult decât o ţară, mai mult decât o planetă. Într-o familie fericită nu există nici comunism, nici dictatură, nici frig, nici zăpadă călcată în picioare.”
Pentru toți cei care doar au auzit despre regimul comunist (sau au avut parte de o existență mai liniștită atunci, fără să fie urmăriți de Securitate, fără să fie marginalizați la școală și serviciu și fără să aibă mari dificultăți financiare), Tatăl meu, Iosif este un roman de citit pentru că el devine o incursiune valoroasă – și dureroasă – în trecut (și nu unul îndepărtat).
Romanul este despre familie, dragoste, lipsa unui părinte (la un moment dat se spune că nici zece mame nu fac cât un tată), viața în timpul regimului comunist (școală cu problemele specifice copiilor fără tată și cu probleme oculare – printre altele, fetele sunt strigate aragaz cu patru ochi -, serviciu (mama avea copii din flori – după cum se află ulterior Iosif fiind căsătorit cu altcineva, iar fetele fiind rodul unei relații la serviciu, un hotel), dar și despre Securitate și cum este să fii urmărit de ea.
Romanul începe cu o serie de scrisori către tatăl plecat, scrisori ce mai apar de-a lungul povestirii, în care Răzvana îi povestește detalii din viața de zi cu zi: despre familie, despre copilărie, vecini, vacanțele petrecute la Boiu, în județul Mureș (locul de unde era bunica fetelor).
Regimul comunist este redat din perspectiva unei fete (Răzvana avea 14 ani la revoluție), așa că se regăsesc și bucurii specifice perioadei și vârstei, dar și experiențe dure pentru un copil (așa cum sunt considerate acum), dar cunoscute prea bine de foarte mulți dintre cei care au trăit atunci.
“Nu mi-am cunoscut tatăl. Toată copilăria am fost stăpânită de două sentimente: ura faţă de Ceauşescu şi dorul de tatăl meu despre care ştiam de la mama că era un erou. Şi, în plus, îşi împlinise visul – trăia în patria libertăţii: SUA. Tatăl meu, Iosif este povestea acestei dureroase dualități: ura faţă de Tatăl Naţiunii şi dorul de tatăl meu pe care Marele Părinte mi l-a răpit. Am ales formula epistolară pentru că obişnuiam să fac asta: până la 14 ani am vorbit cu tata în gând şi m-am rugat Tatălui Nostru al tuturor să mi-l aducă acasă. Ceea ce nu s-a întâmplat. Poate nu am meritat.
Această carte este în egală măsură povestea unei neîmpliniri, radiografia unui regim crud, opresiv şi nemilos mai ales cu cei inocenţi dar şi o pledoarie pentru ne-uitare şi pentru dragoste, cea care vindecă, cea care întreţine speranţa, cea care topeşte cortine de fier.”
Cartea este o bună descriere a vieții în regimul comunist. Romanul este și va fi cu siguranță un reper din acest punct de vedere. Nu este o carte pe care să o citești ușor (mai ales dacă, așa cum am zis, ai trăit în acea perioadă și ți-a fost greu). Dar este o carte #decitit tocmai pentru că trebuie înțelese părțile negative ale regimului, trebuie cunoscute astfel încât asemenea experiențe să nu mai existe.
