ANCOM lansează în consultare publică un proiect de decizie privind stabilirea tarifelor maximale pentru exercitarea de către operatorii de comunicații a dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietatea publică a statului. „Tarifele maxime propuse de ANCOM pentru instalarea de stâlpi, piloni, turnuri sau rețele subterane și aeriene de comunicații pe proprietatea publică au fost stabilite pe baza unui model de calcul şi a unei metodologii detaliate. ANCOM a constatat că în acest moment practica autorităților publice nu este unitară, în multe cazuri fiind percepute tarife exagerate. Atunci când stabilesc aceste tarife, autorităţile locale trebuie să aibă în vedere în primul rând beneficiile pe care reţelele de comunicaţii le aduc pentru comunitate”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Situația actuală
Până în prezent, 1.307 de autorități ale administrației publice (consilii locale și județene) au transmis ANCOM, conform prevederilor Legii Infrastructurii, documente privind condițiile în care se realizează accesul pe proprietățile publice prin intermediul unei baze de date online disponibilă aici.
Analiza documentelor disponibile a arătat că tarifele și modalitățile de tarifare sunt diferite de la o localitate la alta, diferențele fiind majore. De exemplu, tarifele anuale pentru amplasarea echipamentelor rețelelor de comunicații pe terenul intravilan proprietate publică sunt cuprinse între 3 lei/mp și 360 lei/mp, iar tariful lunar pentru un stâlp proprietate publică aflat pe raza comunelor variază între de 5 lei şi 100 lei.
Metodologia de stabilire a tarifelor maxime
ANCOM a stabilit aceste tarife conform obligațiilor ce îi revin și în condițiile prevăzute de Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice.
Tarifele de acces pe proprietăți publice trebuie să fie justificate și proporționale cu afectarea imobilului respectiv, urmând să aibă în vedere și beneficiile tangibile și intangibile. Astfel, tarifele vor acoperi doar despăgubirea pentru prejudiciile directe și certe cauzate de efectuarea lucrărilor și prin existența și funcționarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură asociate. Tarifele sunt raportate la anumite elemente de rețea și de infrastructură fizică ce urmează a fi instalate pe, deasupra, în sau sub anumite imobile proprietate publică, ținând cont de valoarea folosinței bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării.
Pentru stabilirea categoriilor de prejudicii directe și certe s-a luat în calcul un cumul de factori cum ar fi gradul de utilizare și uzură al imobilului, perioadele de timp necesare pentru efectuarea lucrărilor de instalare, întreținere, înlocuire ori mutare a rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, perioadele de timp pentru care se solicită amplasarea, precum și caracteristicile fizice și funcționale ale echipamentelor.
„Considerăm că tarifele propuse vor încuraja investiţiile în infrastructura necesară furnizării serviciilor de acces la internet în bandă largă, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice. Conectivitatea îmbunătățeşte gradul de coeziune socială, reduce decalajele economice între mediul urban și rural, respectiv crește calitatea serviciilor publice, cu precădere în educație, sănătate sau administrație locală”, a mai declarat Sorin Grindeanu.
Aceste efecte sunt observabile din punct de vedere cantitativ în statistici privind evoluția istorică a produsului intern brut, a venitului mediu net în economie, precum și a evoluției forței active de muncă, în raport cu gradul de conectivitate al populației.
Metodologia de calcul şi nivelul tarifelor au fost stabilite de ANCOM cu sprijinul asocierii KPMG Advisory și KPMG Romania.
Tarifele stabilite de ANCOM pe baza modelului de calcul pot fi accesate aici.
Procesul de consultare publică
Proiectul de decizie privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietatea publică poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 20.08.2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.