Începând cu 1 iulie 2021, operatorii de telefonie fixă și mobilă care activează pe piaţa din România vor reduce tarifele pentru terminarea apelurilor în propriile rețele ca urmare a stabilirii, la nivel european, a unor tarife maxime în acest sens. Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor mobile va scădea cu aproape 8% față de nivelul actual, până la 0,7 eurocenți/minut, în timp ce tariful pentru terminarea apelurilor fixe va avea o scădere de aproximativ 20% față de nivelul actual, ajungând la 0,078 eurocenți/minut. Această măsură de reglementare a fost stabilită de către Comisia Europeană prin Regulamentul Delegat (UE) 2021/654, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 22 aprilie.
Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislația națională.
Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile
Noul tarif stabilit prin Regulamentul Comisiei Europene este în scădere cu aproape 8% față de 0,76 eurocenți/minut, cât este în prezent, și va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.
Tariful de terminare a apelurilor la puncte mobile în vigoare în acest moment în România a fost stabilit de ANCOM ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.
Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica și în România astfel:
- 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022;
- 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023;
- 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
Tariful maxim pentru terminarea apelurilor fixe
În ceea ce privește tariful maxim aplicabil pentru terminarea apelurilor fixe, acesta va fi cu aproximativ 20% mai mic față de cel actual (0,098 eurocenți/minut) care se aplică în România de la 1 noiembrie 2020. Tariful în vigoare în acest moment a fost determinat de ANCOM în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur.
Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.