În intervalul 22-26 noiembrie, TVR 3 aduce în direct cele mai importante evenimente, lansări, dezbateri şi informaţii de la ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Miercuri – vineri (în direct de la ora 16.00 şi în reluare de la ora 22.00), sâmbătă – duminică (înregistrat, de la ora 17.00).
Pe toată durata Târgului, la TVR 3 veţi urmări dezbateri zilnice moderate de Marius Constantinescu cu invitaţi de marcă, scriitori sau expozanţi. Transmisiunile TVR 3 de la Gaudeamus vor fi completate cu portretele de autor prezentate de Alexandra Tiniche şi Camelia Văcaru şi cu noutăţile editoriale de la standuri – prezentate de Miruna Moraru.
Şi în acest an, Televiziunea Română este partener al Târgului Internaţional Gaudeamus – centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă târg de carte de carte şi cafenea literară, Gaudeamus aduce evenimente culturale într-o atmosferă unică. Ediţia 2017 a anunţat participarea a circa 300 de expozanţi (edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii din cultură şi educaţie dar şi participanţi în premieră) fiind planificate peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale.
La 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, invitatul de onoare al Târgului Internaţional Gaudeamus este Uniunea Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Preşedintele de onoare al ediţiei este scriitorul şi jurnalistul Matei Vişniec. Principalele teme din acest an sunt: Marile premiii şi distincţii literare ale lumii, Frumuseţea în diverse forme, Cartea pentru copii, Centenarul Marii Uniri.