Cea de a IX-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Timişoara s-a încheiat duminică, 19 mai. Evenimentul a fost organizat de Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio Timişoara – şi s-a derulat într-o formulă inedită: în premieră, binecunoscutul pavilion mobil amplasat la ediţiile precedente în Piaţa Unirii sau în Piaţa Victoriei a fost înlocuit de Curtea de Onoare a Centrului Comercial Iulius Mall.
GAUDEAMUS Timişoara 2013 s-a desfăşurat sub semnul a trei numere „rotunde”: 20 de ani de la lansarea Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS, 75 de evenimente organizate sub această siglă din noiembrie 1994 şi 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România (1 noiembrie 1928).
Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost domnul Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Premiile Târgului GAUDEAMUS Timişoara 2013, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 19 mai, ora 13.15, sunt următoarele:
Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului (exprimat prin intermediul unor chestionare operate de studenţii Departamentului de Sociologie al Universităţii de Sociologie şi Psihologie, Universitatea de Vest)
· Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Grupul Editorial Corint, locul 2 – Editura RAO şi locul 1 – Editura Humanitas;
· Cea mai râvnită carte a târgului a fost desemnat volumul „Sfârşitul Occidentului?” de Lucian Boia, publicat de Editura Humanitas
· Trofeul Presei a revenit ziarului „Agenda” – secţiunea publicaţii şi site-ului Timis Online – www.tion.ro – secţiunea presă online. Întrucât rezultatul voturilor nu a fost concludent, Trofeul Presei pentru secţiunile radio şi TV nu a fost acordat; deşi posturile Radio România au primit cele mai numeroase voturi, acestea nu au intrat în competiţie.
Premiul Educaţia, oferit de către organizatori uneia dintre instituţiile de învăţământ participante, a revenit Universităţii de Vest din Timişoara.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Monica Cătău, elevă în clasa a X-a la Liceul de Arte Plastice din Timişoara. Premiul, constând într-un iPhone, a fost oferit de către organizatori.
O diplomă specială a fost acordată doamnei Loredana De Maio, pentru iniţierea proiectului „Carte şi tango la Gaudeamus”, pe care organizatorii intenţionează să îl continue şi la ediţiile viitoare.
Bilanţul statistic al ediţiei, în scădere comparativ cu ediţia precedentă, se prezintă astfel:
· Suprafaţa târgului: circa 350 mp;
· Numărul expozanţilor reprezentaţi la târg, aparţinând domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională a fost de aproape 50.
· Numărul vizitatorilor a fost de circa 7.500.
· Peste 6.000 de volume au fost donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”, coordonat la Gaudeamus Timişoara de domnul Radu Ciprian Pop (Radio Timişoara).
Proiecte derulate sub sigla GAUDEAMUS
· Finala zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio Timişoara sub numele „Lectura … la doi paşi”, moderată de Simona Stoiţa
La ediţia din acest an au participat nouă elevi de la câteva dintre cele mai bine cotate licee şi colegii naţionale din Timişoara şi Lugoj. Câştigătorii concursului, desemnaţi de un juriu format din profesori de limba română, au fost: Alexandru Ciprian Bodog (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Carmen Sylva” din Timişoara) – locul 1, Diana Gabriela Ilaş (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara) – locul 2 şi Ionela Cristina Vatavu (Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj) – locul 3. Premiile au constat în sume de bani destinate achiziţiei de cărţi din târg, oferite de organizatori. Ocupantul locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc cu prilejul ediţiei XX a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de Învăţătură (Bucureşti, 13 – 17 noiembrie a.c.).
· Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc, cu prilejul evenimentelor din cadrul programului LECTURA.
Invitaţii de nota 10 ai Târgului GAUDEAMUS Timişoara 2013, elevi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, premiaţi la olimpiade internaţionale din diferite discipline au fost: Klaus Andreas Ludescher (Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara), Dana Iasmina Epure (Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reşiţa) şi Narcisa Bagiu (Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timişoara).
Premiile au fost oferite de Automobile Dacia, Fundația pentru Excelenţă Euromonitor şi de către câţiva dintre expozanţii la această ediţie (editurile Casa Radio, Corint şi Univers Enciclopedic).
· Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere; proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului).
De la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 57.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Acestora li se adaugă circa 6.000 de volume donate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Timişoara, ce vor avea ca destinaţii bibliotecile publice din localităţile Niţchidorf, Sârbova, Giarmata (din judeţul Timiş) şi Pilu şi Socodor (din judeţul Arad).
Partenerii organizatorilor au fost, la această ediţie: Iulius Mall, Automobile Dacia, Fundaţia pentru Excelenţă Euromonitor, publicaţia Şapte Seri şi Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest.
Următoarea etapă a Caravanei GAUDEAMUS va avea loc în Mamaia (ediţia a V-a), în perioada 11 – 15 august.