Cârnaţi de Pleşcoi, bulz ardelenesc, balmoş, tocăniţă de berbecuţ la ceaun, pastramă de oaie la grătar, brânză de burduf în coajă de brad, costiţă afumată, zacuscă, murături, caltaboşi, cozonaci, prăjituri de casă, urdă, caş, păstrav în cobză, sărăţele, pălincă şi multe alte produse pregătite pentru a VIII-a ediţie a Târgului Alimenta Tradiţional
“E timpul să mănânci tradiţional!”
Timp de 3 zile, participanţii celei de a VIII-a ediţii a târgului de produse tradiţionale Alimenta Tradiţional, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava şi Shopping City Suceava, au pregătit cele mai bune şi mai gustoase produse tradiţionale, 100% naturale, special pentru dumneavoastră.
Expozanţii noştri vă aşteaptă cu produse tradiţionale din carne (cârnaţi de Pleşcoi, tocăniţă de berbecuţ la ceaun, pastramă de oaie la grătar, sunculiţă ţărănească, caltaboşi, păstrăv în cobză, cârnăciori de oaie, cârnaţi ardeleneşti, cârnaţi de casă, cârnaţi tradiţionali, cârnaţi de vită, ceafă afumată, costiţă afumată, muşchi file, muşchi împletit, muşchi montana, slănină afumată, tobă, cârnaţi tărăneşti, muşchiuleţ de porc, şuncă, şorici, jambon tradiţional, pastramă de vită, pastramă de oaie) dar şi lactate (bulz ardelenesc, balmoş, brânză de burduf în coajă de brad, brânză cu chimen, ardei şi busuioc, caşcaval cu chimen, caş afumat, caşcaval, urdă, unt de casă, telemea, iaurt, sana, lapte bătut, brânză de vaci, urdă, caş).
Nu puteau lipsi produsele de panificaţie şi patiserie (cozonaci de casă cu stafide şi rahat, sărăţele, covrigei săraţi cu chimen, ciocolată de casă, salam de biscuiţi, plăcinte, gogoşi tradiţionale, nuga, dulciuri de casă naturale, poale în brâu, prăjituri de casă, cornuleţe cu magiun, torturi tradiţionale).
Pe lângă acestea, vizitatorii vor putea achiziţiona ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii, produse bio, pernuţe terapeutice, comprese, săculeţi cu plante, suplimente nutritive, condimente bio dar şi produse apicole (miere de albine, lăptişor de matcă, polen).
Pentru cei interesaţi de produsele ecologice avem sucuri 100% naturale, dulceaţă de trandafiri, de gutui, de afine, de merişoare, de nuci verzi, de agrişe, de cireşe amare, sirop de brad, de păpădie, de cireşe amare, de capşuni.
Expoziţia se va desfaşura în perioada 14 – 16 septembrie 2012, în parcarea SHOPPING CITY SUCEAVA, şi va putea fi vizitată zilnic între orele 10:00 – 19:00.
Mai multe informaţii despre manifestare şi despre firmele participante puteţi găsi pe site-ul oficial al Târgului Alimenta Tradiţional: //www.ccisv.ro/traditional.