Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.
Sfârșitul anilor ’60, SUA. Revoluția hippie este în toi, reconfigurând mentalitățile societății americane, iar pe platourile de filmare, vântul schimbării deja se face simțit. Până mai ieri zei, vedetele de la Hollywood trăiesc o realitate greu de digerat: nu mai sunt nici dorite, nici necesare în noul peisaj. Actorul western Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) și dublura care îi interpretează cascadoriile, Cliff Booth (Brad Pitt), resimt lovitura din plin și, frământați de frustrare și nesiguranță, caută să-și găsească locul în noua lume. De-acum, se au doar unul pe altul; dar este prietenia lor suficientă pentru a reuși? Dalton are vecini bogați și celebri, precum regizorul Roman Polanski și superba sa soție, actrița Sharon Tate (Margot Robbie), dar, deși este atât de aproape fizic de viața lor, nu are nici influența, nici beneficiile acestora. Faima și banii le atrag însă niște complicații morbide, ce poartă aura criminală a clanului Charles Mason.
Comedie și dramă deopotrivă, povestea se desfășoară pe mai multe planuri și linii narative și prezintă o radiografie a palierelor sociale pe scara ascensiunii, a împlinirilor și neîmplinirilor de la Hollywood. Acolo, succesul și eșecul se împletesc ca nicăieri altundeva, cu stil și durere totodată. Și, cum toți se luptă pentru atenția publică, situația poate deveni dramatică: deși prin definiție o Mecca a vedetelor, nu toți cei care îi calcă pragul sunt și acceptați ca atare, procesul de “adopție” și integrare lăsând adesea sechele.
Tarantino – care semnează atât regia, cât și scenariul lucrat timp de cinci ani – continuă să surprindă cu o idee inedită, personaje carismatice și același stil percutant și imprevizibil care l-a consacrat, combinație ce face din “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood” o apariție originală în peisajul cinematografic actual. De altfel, filmul reprezintă și un omagiu adus Hollywood-ului de odinioară, prin care Tarantino își exprimă admirația și nostalgia după producțiile care i-au marcat adolescența și l-au atras spre această carieră. Va reuși oare iar să cucerească inimile cinefililor? Aflăm din 16 august 2019, la cinema.
“Once Upon A Time In Hollywood” a fost nominalizat anul acesta pentru premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes. Tarantino are deja în palmares două trofee Oscar, două Globuri de Aur și două premii BAFTA (pentru “Pulp Fiction” – 1994 și “Django Unchained” – 2012). Nici actorii protagoniști nu se lasă mai prejos: Leonardo DiCaprio are un Oscar și alte patru nominalizări, Brad Pitt – un Oscar, în calitate de producător al fimului “12 Years A Slave”, iar Margot Robbie a fost nominalizată pentru rolul principal din “I, Tonya” (2017). Distribuția este completată de Al Pacino (47 de premii și 70 de nominalizări, printre care un trofeu Oscar, unul BAFTA, cinci Globuri de Aur și două premii PrimeTime Emmy), Bruce Dern (dublu nominalizat la Oscar), Timothy Olyphant, Dakota Fanning, Kurt Russell, Michael Madsen și regretatul Luke Perry.
Producţia durează 161 de minute, se adresează persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.