Mâine, în seara de ajun, Moș Crăciun va aduce spiritul de sărbătoare în Țara PROFI prin talentul unora dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară: Aurel Tămaș, Mariana-Ionescu Căpitănescu, Haiducii și Ion din România.
Interpreții vor anima Centrul Nou din Brașov, iar Moș Crăciun și spiridușii săi vor poposi pentru câteva ore pentru a-i întâlni pe cei mici care, astfel, vor avea ocazia să-l colinde și să stea de vorbă cu el.
În cazul în care nu au avut timp să-și pregătească toate bucatele de sărbătoare, vizitatorii vor putea găsi aici preparate de carne, brânzeturi, dulciuri și alte bunătăți, iar vinul fiert cu scorțișoară va completa atmosfera de Crăciun.
Cu ocazia atingerii pragului de 500 de magazine, în perioada 17-26 decembrie, PROFI prezintă publicului prezent în Centrul Civic din Brașov seria de evenimente Țara PROFI compusă din concerte, târg, tehnologie high-tech, sală de cinema 7D, jocuri digitale și multe altele.
Prin cele 501 de magazine ale sale prezente în 257 de localități, și cei aproape 11.000 de angajați, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.