Milioane de români au spus DA Las Fierbinți
Comedia de cea mai bună calitate continuă să fie alegerea românilor! Las Fierbinți, cel mai bun serial de comedie românesc al ultimilor 10 ani, a fost lider de audiență pe toate categoriile de public.
Umorul autentic a cucerit România, serialul fiind urmărit în medie, la nivel național, de peste 2 milioane de telespectatori.
În minutul de maximă audienţă, de la 21:34, Las Fierbinți a fost urmărit de aproape 2.5 milioane de telespectatori.
Sezonul 8 a continuat aseară cu un episod presărat de situații amuzante. Aflați în plimbare prin liniștita localitate, Robi și primarul Vasile au avut surpriza să descopere un autocar cu japonezi. Ușor dezorientați, turiștii erau în căutarea Cheilor Bicazului. Cu nasul format, Vasile a simțit imediat că e rost de bani, așa că și-a mobilizat apropiații pentru a pune la cale o afacere agroturistică. Totul a mers strună, până în momentul în care pe fir au intrat doi șarlatani care i-au luat pe japonezi cu tot cu autocar.
În cealaltă parte a localității, Brânzoi își aștepta cu nerăbdare cele două nepoate. Dorul era mare, mai ales că nu le-a văzut de când erau mici. Bucuria i-a fost atenuată în momentul în care cele două au venit însoțite de tatăl lor, o persoană pe care Brânzoi spera să nu o întâlnească prea curând. Poate cei mai încântați de venirea celor două tinere au fost Bobiță și Giani. Atrași de aspectul exotic al celor două, au făcut tot posibilul să le cucerească. Totuși, charmul lor a fost învins de alți doi tineri și o mașină decapotabilă.
În același episod senzațional, Celentano și Firicel au fost surprinși într-o situație inedită: lectura. Dar nu orice lectură! Pe lângă un roman destul de complex, Celentano descoperă o scrisoare din care află că nevasta lui Firicel este pe cale să-l părăsească. Evident, prietenul la nevoie se cunoaște, Ardiles și Celentano rezolvând până la urmă problemele acestuia.