Românii au talent – lider absolut de audienţă
Cea de-a şaptea ediţie Românii au talent a adus aseară spectacolul talentelor autentice în casele românilor.
Momentele prezentate pe scenă au reuşit să-i impresioneze pe cei patru juraţi, Andra, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu şi Bebe Cotimanis, dar şi să stârnească reacţii incredibile în rândul publicului venit la preselecţii pentru a-şi susţine favoriţii.
Telespectatorii au avut parte de o seară memorabilă, cu numere de excepţie, care au adus emoţie sau au sensibilizat, dar şi cu momente amuzante, care le-au stârnit imaginaţia gazdelor emisiunii, Smiley şi Pavel Bartoş.
Pe întreaga durată de difuzare, 20:31-23:52, peste 3.6 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:36, aproape 4.6 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment din România.
Cea de-a treia ediţie a noului sezon Românii au talent a înregistrat 21.5 puncte de rating și 47.6% share în intervalul de difuzare 20:31-23:52, pe publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape şase ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 4.0 puncte de rating și 8.9% share.
La nivelul publicului din mediul urban, PRO TV a condus detaşat, cu 18.2 puncte de rating și 36.3% share, pe când următorul post clasat a înregistrat o audiență medie de 6.0 puncte de rating și 12.0% share.
La nivel național, PRO TV rămâne și de această dată lider, cu o audiență medie de 19.6 puncte de rating și 38.5% share, locul secund înregistrând 5.7 puncte de rating și 11.3% share.
Zeci de talente autentice şi cel de-al patrulea semifinalist
O ediţie incendiară Românii au talent s-a încheiat aseară în aplauzele a sute de români prezenţi la preselecţii. Momentele emoţionante s-au îmbinat perfect cu cele pline de umor şi au adus în casele telespectatorilor un spectacol desăvârşit. Tot aseară, am făcut cunoştinţă şi cu preferaţii lui Andi Moisescu din acest sezon, trei băieţi pe care juratul a decis să-i trimită direct în semifinală, apăsând butonul auriu. Pe lângă acest număr, alte 20 de prestaţii au obţinut numărul necesar de DA pentru a merge în etapa următoare a competiţiei.
Iustin Mirel Cojocaru a intrat pe scenă fără emoţii, sigur pe el şi pe talentul său. A prezentat un număr de beatbox şi a demonstrat că este foarte bun în ceea ce face. A reuşit să impresioneze juraţii, dar şi pe Smiley şi Pavel, care au rămas uimiţi de abilităţile micuţului de numai 10 ani. În final, Andi i-a transmis: “Ne-ai omorât, nu alta!”. Iustin a plecat acasă cu 4 de DA şi merge mai departe.
Cel de-al doilea moment care a impresionat juraţii a reprezentat şi una dintre cele mai mari surprize de la Românii au talent. Cunoscutul cântăreţ, Adi Cristescu a venit la preselecţii împreună cu trupa sa, Opis Band şi, împreună, au făcut spectacol. Au cântat perfect câteva cover-uri ale unor melodii româneşti celebre şi au adus zâmbetul pe buzele tuturor. Fiind încântată de apariţia lor, Andra le-a spus: “Vai, ce surpriză! Dragilor, voi sunteţi, fiecare în parte, extrem de talentaţi! O explozie de talent!”. Concurenţii au obţinut 4 de DA şi merg în etapa următoare.
Alexandr Coicev este proiectant de design interior şi a venit la preselecţii cu un număr inedit: a creat diverse insecte supradimensionate din piese reciclabile, ajutat de către un prieten. În momentul verdictului, Bebe a spus: “Şi un DA de la mine, din tot sufletul!”. Concurenţii au primit 4 de DA şi merg mai departe în competiţie.
Un unchi și cei doi nepoţi ai săi au venit la Românii au talent sub numele de Cei trei tenori şi un număr inedit. Au făcut mişcări spectaculoase şi au mimat operă, reuşind să-i binedispună pe toţi cei prezenţi în sală. Publicul a apreciat momentul şi i-a aplaudat îndelung pe cei trei concurenţi. “Mie-mi vine să strig Pârtieeee! DA!”, a spus Mihaela. Cei trei tenori merg mai departe cu 4 de DA.
Marius Aron a intrat pe scenă şi a demonstrat că are talent din plin. A cântat impecabil opera şi a surprins cu vocea sa incredibilă şi cu tehnica vocală de excepţie. Încântată de prestaţia tânărului de 15 ani, Andra a declarat: “E simplu. N-am ce să comentez, decât să spun DA! Răspunsul meu este DA!” Marius a obţinut în final 4 de DA şi merge în etapa următoare.
Burduşel Simona Andreea a venit la Românii au talent pregătită să ia marele premiu. S-a costumat în maimuţică şi a prezentat un număr de gimnastică ritmică. Micuţa a fost plină de energie şi voie bună, pe care a reuşit să le transmită şi celor din sală. În finalul momentului au avut lacrimi în ochi atât ea, cât şi Bebe, care i-a transmis: “Eşti un copil hotărât şi plin de responsabilităţi. Vrei să faci bine familiei tale şi vrei să ne bucuri şi pe noi în acelaşi timp. Sunt fericit că te-am văzut!”. Simona se pregăteşte pentru etapa viitoare în care merge cu 4 de DA.
Dobaşii din Vadu’ Izei au umplut scena cu talent. Cei 26 de membri ai grupului au creat un moment plin de veselie, cu care au cucerit publicul, dar şi juraţii. Au dansat, au cântat şi au demonstrat că ştiu foarte bine să facă spectacol. În final, Andi le-a spus: “Merită toţi banii experienţa asta!”. Concurenţii au obţinut 4 de DA şi merg mai departe în competiţie.
Micuţul Molnar Vlad îşi doreşte să arate lumii că există şi că e capabil să facă lucruri măreţe. A pregătit pentru preselecţiile Românii au talent un cunoscut monolog al lui Horaţiu Mălăele, pe care l-a interpretat perfect. A reuşit să ridice publicul în picioare şi a amuzat juraţii. “Îţi mulţumesc foarte mult că m-ai făcut să văd un fenomen! DA!”, i-a spus Bebe. Vlad a primit 4 de DA şi se pregăteşte pentru etapa următoare.
Marian Radu a reuşit să cucerească juriul cu interpretarea sa, dar şi cu zâmbetul său. A cântat o melodie sensibilă şi i-a determinat pe Pavel şi Mihaela să danseze alături de el pe scenă. În momentul deciziei, Mihaela i-a transmis: “Răspunsul meu este NU! Adică nu vreau să fii asistent medical, vreau să fii în showbiz!”. Concurentul merge în etapa următoare Românii au talent cu 4 de DA.
Echipa Bar Smashers a pregătit pentru preselecţii un număr incredibil de street workout. Prestaţia lor a fost una de excepţie, au avut mişcări foarte sigure, imaginatie şi au reuşit să facă spectacol din talentul lor. Au impresionat juraţii, iar Andi le-a spus: “Cred foarte mult în potenţialul vostru şi abia aştept să văd dezvoltarea acestui număr”. Concurenţii au reuşit să obţină 4 de DA şi îşi continuă povestea la Românii au talent.
Maria Cristina Gîrloiu a adus pe scenă un număr de belly dance plin de senzualitate, cu care a cucerit publicul. Apariţia şi prestaţia sa au obţinut laude şi aplauze îndelungi. Andi şi Bebe au fost fascinați de numărul prezentat de Maria, dar şi de frumuseţea acesteia, iar Mihaela i-a spus, în momentul verdictului: “La mine e simplu, îmi place ce văd şi meriţi un DA!”. Concurenta a obţinut 4 de DA şi merge mai departe.
Cei 7 membri ai Clubului sportiv Puma au venit la Românii au talent cu un număr impresionant de taekwondo. Au dat dovadă de foarte multă siguranţă în executarea unor elemente dificile şi au smuls ropote de aplauze. Toţi cei prezenţi în sală au fost încântaţi de prestaţia lor, iar Andra a declarat: “Sunteţi un exemplu pentru băiatul meu!”. Cei 7 concurenţi merg mai departe în competiţie, cu 4 de DA.
Trupa Major Office a reuşit să surprindă cu talentul lor. Cei trei băieţi au combinat chitara cu pianul şi cu beatbox-ul în interpretarea unei melodii. Rezultatul a fost unul spectaculos, care a reuşit să o facă pe Andra să se ridice în picioare şi să danseze. Momentul a fost apreciat de toţi cei prezenţi în sală. În finalul prestaţiei de pe scenă, Bebe a spus: “De la mine aveţi un DA din toată inima!”. Băieţii au primit 4 de DA şi continuă lupta pentru titlul de cel mai talentat român.
Nicolai Puhnoi şi Igor Sârbu au prezentat un număr de acrobaţie plin de forţă şi sensibilitate, prin care şi-au demonstrat talentul, dar şi munca. Juraţii au fost încântaţi de momentul celor doi, iar Andi a spus în momentul verdictului: ”Cred că merită să meargă mai departe. DA!”. Şi ceilalţi trei juraţi au fost în asentimentul lui Andi şi au acordat încă 3 de DA. Astfel, concurenţii merg mai departe în competiţie cu 4 de DA.
Un număr inedit de magie a şocat juraţii, dar şi publicul. Viorel Timofti a uimit cu talentul său şi a stârnit reacţii incredibile. Dacă Mihaela nu a fost încântată de momentul concurentului, Andra, Andi şi Bebe i-au dat 3 de DA, cu care Viorel continuă competiţia. În final, Andra i-a spus: “Am venit aici să judec ce e corect. DA! Îţi ofer o şansă, mai departe publicul să decidă!”.
Nadejda Anghel a cântat pe scena de la Românii au talent melodia Hurt a celebrei Christina Aguilera. A avut forţă şi acurateţe în interpretarea piesei şi a reuşit să transmită foarte multă emoţie. Încântat de moment, Bebe a declarat: “Ai început să zbori, să pluteşti chiar foarte frumos! Îţi mulţumesc pentru seara asta!”. Concurenta a obţinut 4 de DA şi merge în etapa următoare.
Pentru Alexander Badea, muzica este singurul mod prin care îşi poate descrie viaţa. Compune melodii pentru filme şi aseară a cântat la pian una dintre melodiile create de el. Juraţii s-au ridicat în picioare şi i-au aplaudat momentul, iar publicul i-a scandat numele. Vizibil emoţionată, Mihaela i-a spus: “Eu îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng. Şi, dacă mi se întâmplă asta, înseamnă că a fost răvăşitor de frumos. Eşti peste nivelul normal admis de talent! Te ador! Bravo familiei tale!”. Alexander a impresionat şi a primit 4 de DA, cu care merge în etapa viitoare.
Răzvan Eduard Chiriac a prezentat pe scena de la Românii au talent un număr de magie în care a avut nevoie de ajutoare. I-a luat alături de el pe Smiley şi Pavel, apoi pe Andra şi Mihaela. Toţi au rămas uimiţi de abilităţile concurentului şi au decis ca acesta să meargă mai departe cu 4 de DA.
Trupa Kid-A au dat dovadă de foarte mult talent şi muncă în echipă. Cei 5 membri ai grupului au prezentat un număr de hand balance, acrobaţie şi dans, în care s-au sincronizat perfect şi au reuşit să obţină laude din partea juraţilor. “Sunt mândră de voi şi sunt mândră să spun DA!”, le-a transmis Andra în momentul deciziei. În final, trupa Kid-A continuă competiţia cu 4 de DA şi aprecierea publicului.
Cosmin Andrei Brighei a adus pe scena de la Românii au talent un număr plin de umor de stand-up comedy. A reuşit să amuze atât publicul, cât şi juraţii, dar şi pe Smiley şi Pavel, care au avut reacţii spectaculoase în culise. Încântat de întâlnirea cu concurentul, Bebe i-a transmis acestuia: “Ai un talent atât de mare, că poţi să fii ce vrei tu. Eşti o prezenţă extraordinară! Bine ai venit la Românii au talent!”. Cosmin a obţinut 4 de DA şi merge în etapa următoare.
Ediţia a şaptea a celui mai iubit show de divertisment s-a încheiat aseară cu un moment spectaculos, care l-a determinat pe Andi să apese golden buzz-ul. Cei trei băieţi care formează grupul Speed cubing au făcut o demonstraţie de rezolvare rapidă a cubului rubik. Cei trei au demonstrat foarte multă inteligenţă, dar şi talent autentic. Cu toate că nu au privit cuburile, concurenţii au reuşit să le rezolve în timp record. Au dat dovadă de foarte multă îndemânare şi precizie, iar cel mai mic dintre ei a uimit juriul în momentul în care a reuşit să rezolve mai multe cuburi cu o singură mână în timp record. În final, cei trei băieţi au realizat portretul lui Mihai Eminescu în totalitate din cuburi rubik. Fericit cu alegerea sa, Andi a spus: “Avem în faţă trei dintre cele mai neaşteptate şi spectaculoase talente pe care le-am avut vreodată pe scena de la Românii au talent”. Datorită lui Andi Moisescu, concurenţii merg direct în semifinala competiţiei.
Seara de vineri a fost una memorabilă pentru toţi telespectatorii, care au avut parte de toate ingredientele necesare unui spectacol desăvârşit, de la emoţie şi sensibilitate, la momente amuzante sau pline de creativitate.
Căutarea continuă şi noi concurenţi sunt gata să-şi demonstreze talentul vinerea viitoare, de la 20:30, numai la PRO TV.