Ne pregatim sa deschidem portile Taberei Medievale pentru Copii, un eveniment aflat deja la a patra editie.
Anul acesta, tarâmul pe care vom pasi alaturi de copii în lumea de poveste este pitoreasca zona a culoarului Rucar-Bran, gazda noastra fiind pensiunea "Dor de Moeciu" (Moeciu de Sus). Vor exista 6 serii a câte 25-35 de copii, cu vârste cuprinse între 5 si 16 ani, în perioada iunie-august 2012. Prima serie începe pe 24 iunie!
Vom construi alaturi de micii cavaleri si tinerele domnite una dintre cele mai frumoase povesti ale copilariei lor – un basm despre onoare, prietenie si corectitudine, într-un cadru natural cu adevarat deosebit, departe de praful si caldura orasului.
Am ales cu atentie activitati care sa creeze lumea de basm dar sa fie în egala masura un instrument educativ în învatarea de lucruri noi. Astfel, copiii dumneavostra vor fi antrenati în mai multe ateliere inspirate din lumea medievala:
– vor deprinde arta si codul de onoare al cavalerilor medievali în cadrul Atelierelor de tir cu arcul si spada medievala,
– vor fi introdusi în lumea simbolisticii medievale prin intermediul Atelierului de pictura si heraldica medievala,
– îsi vor cultiva talentul artistic si vor deveni mai creativi si mai spontani în cadrul Atelierului de improvizatie si teatru si
– vor explora mestesugurile medievale în cadrul Atelierului de realizare manuala a hârtiei, utilizând tehnici vechi de cinci secole pentru a prelucra celuloza prin reciclarea hârtiei.
Pentru ca experienta aceasta sa fie cu atât mai frumoasa, micii mesteri vor realiza propriile lor scuturi cu însemne heraldice, pe care le vor lua acasa ca amintire. Dupa-amiezele sunt rezervate drumetiilor în împrejurimile pitoresti ale taberei iar la lasarea serii copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. Ultima seara a taberei va fi una festiva, în cadrul careia copiii vor fi învestiti cavaleri sau vor primi titlul de domnita.
Pentru mai multe detalii si înscrieri, va invitam sa vizitati website-ul Taberei medievale pentru copii (www.tabara-medievala.ro).