pentru dezvoltarea unei aplicatii online de cercetare de piata unica in Romania si sud-estul Europei
Synergon Consulting a fost distins în cadrul Galei Fondurilor Structurale cu premiul cel mare pentru inovație și gândire neconvențională în dezvoltarea și implementarea unei aplicații online de ultimă generație destinată creșterii competitivității și productivității companiilor. Proiectul constituie o premieră pentru România și sud-estul Europei deoarece este pentru prima dată când o companie dezvoltă un instrument de testare a opțiunilor cumpărătorilor bazat pe neuroștiințe.
Synergon Consulting a identificat valoarea adăugată pe care ar aduce-o un astfel de instrument în cercetarea de piață și în dezvoltarea de noi produse prin identificarea atitudinii inconștiente a clienților și măsurarea preferințelor acestora față de un produs, un brand sau o reclamă. Pentru aceasta, Synergon Consulting a accesat fonduri structurale prin programul de finanțare POSCCE 2007-2013, obținând o finanțare nerambursabilă de peste 745.000 de lei, din valoarea totală a proiectului de 828.000 de lei.
Inovația instrumentului Attitude Tester este dată de utilizarea neuroștiințelor comportamentale prin cercetarea cu ajutorul Imagisticii Nucleare Funcționale (RMNf) pentru a identifica tiparele de comportament ale consumatorilor față de stimuli ca brand-uri, ambalaje, reclame sau texte. Folosind sarcini de asocieri implicite și timpi de reacție, Attitude Tester testează atitudinea inconștientă a consumatorilor față de acești stimuli și măsoară ușurința de a-i reține și identifica ulterior. Aplicația Attitude Tester este folosită pentru design și testare de produs, pentru identificarea asociațiilor de brand, pentru memorabilitate și pentru testarea de reclamă sau concept board.
Attitude Tester face parte din categoria metodelor de cercetare folosite în neuromarketing și are ca beneficiu principal obiectivizarea deciziilor managementului în raport cu strategia de marketing aleasă. Software-ul permite oricărei companii să surprindă cu acuratețe nevoile reale, intenția și comportamentele de cumpărare ale consumatorilor pentru a veni în întâmpinarea acestora cu produse corespunzătoare. Mai mult decât atât, informațiile obținute prin utilizarea Attitude Tester pot scădea considerabil investițiile care se fac într-un produs pentru a fi reproiectat sau repoziționat pe piață.
Dezvoltarea acestui produs a fost inițiată de dr. Dragoș Cîrneci, specialist în neuroștiinte, iar fonduri structurale au fost accesate de Stelian Marian, fondatorul Synergon Consulting. Implementarea proiectului a fost coordonată de echipa formată din Dragoș Cîrneci, Stelian Marian și Adelina Nicoleta Fronea, Managing Director.
Despre Synergon Consulting
Synergon Consulting este o companie de consultanță strategică cu peste 10 ani de experiență în România. Compania utilizează instrumente inovatoare din neuroștiințe aplicate în domenii precum cercetarea de piață și crearea de noi produse și servicii, și se poziționează astfel în avangarda celor mai eficiente căi de transformare și dezvoltare a afacerilor din cele mai variate domenii.