Compania își va asigura, astfel, o mare parte din consumul propriu
Symmetrica, lider pe segmentul de pavele și borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, va investi, până la finalul anului în curs, peste 6 milioane de euro în dezvoltarea de parcuri de panouri fotovoltaice în 8 dintre fabricile sale. În acest fel, producătorul sucevean mizează pe acoperirea unei părți importante din consumul de electricitate necesar activității din fiecare unitate.
„Sustenabilitatea este unul dintre obiectivele cheie ale Symmetrica, iar investiția în parcuri de panouri fotovoltaice a venit ca un pas firesc în dezvoltarea noastră. De altfel, suprafețele achiziționate pentru construcția fabricilor noastre au fost din start gândite pentru a acomoda instalarea de unor astfel de sisteme de producție de energie verde”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
Conform reprezentatului companiei, 8 dintre unitățile de producție proprii vor dispune, până la finalul lui 2023, de parcuri fotovoltaice proprii. Printre acestea se numără fabricile din Verești – atât cea destinată producției de pavele, cât și Symmetrica Tech -, Solca, Doaga, Arad, Bolintin Deal și Podul Iloaiei. De altfel, fabrica Symmetrica Tech din Verești dispune deja de avantajele parcului fotovoltaic, deoarece lucrările au fost finalizate și sistemul este total funcțional. De asemenea, și noua unitate ce urmează a fi inaugurată în acest an în apropiere de Constanța va avea instalat un astfel de sistem.
“Vom încheia acest an cu parcuri fotovoltaice amplasate în 8 dintre fabricile noastre și estimăm că vom acoperi, astfel, pentru fiecare punct de lucru, cca. 80% din consumul de energie din surse proprii”, a mai spus Sebastian Bobu.
Fiecare dintre parcurile fotovoltaice dezvoltate de companie va fi amplasat pe o suprafață de cca. 10.000 mp, va avea o putere instalată de 520/h KW și va fi capabil să producă în jur de 620.000 kWh de energie electrică curată pe an, echivalentul consumului anual a aproximativ 200 de gospodării. Panourile fotovoltaice ce urmează a fi montate sunt mono-cristaline, cu o eficiență ridicată de 84,8%. În total, toate cele 8 locații vor însuma cca. 10.000 de panouri solare montate. Implementarea tehnică a acestor proiecte va fi realizată de către asociația de firme ELECTROAXA și VOLTER, furnizori de soluții fotovoltaice.
Pe lângă beneficiile financiare și energetice, fiecare parc fotovoltaic finalizat are și un impact pozitiv asupra mediului. Acesta va reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 270.000 kg pe an, echivalentul a peste 13.000 de copaci plantați sau a evitării a aproximativ 30 de tone de deșeuri arse în instalații de incinerare. Prin utilizarea energiei electrice produse, Symmetrica va reduce dependența de energie electrică generată din sursele tradiționale, cum ar fi cărbunele sau gazul natural, minimizând astfel impactul asupra mediului și asupra sănătății umane.
“Suntem mândri să fim unul dintre liderii din industria de pavele și, în același timp, să avem o abordare responsabilă față de mediul înconjurător. Investiția în aceste parcuri fotovoltaice este un exemplu elocvent al angajamentului nostru de a reduce impactul asupra mediului și de a contribui la sustenabilitatea planetei noastre”, a declarat Sebastian Bobu.
“Mai ales în contextul actual, în care costurile la energie au crescut alarmant, asigurarea independenței energetice este un pas important. Tocmai din acest motiv, ne-am mișcat agil și am alocat o sumă importantă, din fonduri proprii și accesarea de credite bancare, astfel încât să putem realiza economii considerabile. De altfel, estimările noastre arată că vom amortiza investiția în următorii 4 ani, la prețul actual al energiei”, a subliniat Sebastian Bobu.
De asemenea, Symmetrica a obținut și statutul de prosumator, urmând ca în perioadele în care nu are nevoie de întreaga energie produsă în sistem propriu, să o livreze în rețea.