Peste 230 de înotători şi peste 1000 de spectatori s-au strâns sâmbătă, 4 iulie, la bazinul acoperit „Tolea Grințescu”, Club Sportiv Dinamo, să susţină 16 proiecte din comunitatea bucureşteană și 48 de echipe de înotători. Mai mult de 950 de donatori generoşi au strâns împreună peste 168.000 lei, dintre care 26.000 de lei au fost strânşi la fața locului. Swimathon București este la a treia ediție și este organizat de Fundația Comunitară București.
Cei peste 230 înotători din competiția de strângere de fonduri prin înot, Swimathon București 2015, au parcurs împreună 2399 de lungimi de bazin, echivalentul a aproape 120 de kilometri. Cel mai mare număr de lungimi de bazin înotate a fost de 84 de lungimi, parcurse de echipa Aqua Swim – Bucharest Sport Club, pentru Asociația Music Camp International.
Cea mai mare parte a sumelor strânse provine de la donatori individuali, dar și companiile au contribuit cu generozitate la strângerea acestui fond. Cea mai mare donație oferită de un individ a fost de 1000 de lei, în vreme ce donația medie a unui individ a fost de 145 de lei.
Platforma Swimathon (www.swimathonbucuresti.ro) rămâne deschisă pentru donaţii pentru cele 16 de proiecte până pe 5 august.
La Swimathon București au înotat și persoane publice, precum:
– Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu, medaliate olimpice la natație, pentru Școala de Valori
– Irina Marinescu și Adelina Ivan, creatoare de modă, pentru Asociația Învingem autismul
– Mihai Găinușă și George Vintilă (oameni de radio), Vladimir Drăghia (actor), Cosmin Alexandru și Paul Olteanu (ambii consultanți de management), pentru Asociația MagiCAMP
– Ambasadorii echipelor Asociației Unu și Unu sunt Tily Niculae (actriță) și Dana Rogoz (actriță)
– Pentru Fundația Make-a-wish Romania a înotat Virgil Stănescu, Președintele Clubului de baschet Steaua.
Sponsorii Swimathon București 2015
Compania Porsche România este sponsorul principal al ediției a treia Swimathon București. Compania susține cu o echipă proprie de angajați proiectul Make-a-wish, și mai ales pe Alin, un băiețel care suferă de Medula Blasto de Fosă Cerebrală Posterioară și care își dorește să devină un super erou (Sportacus), ca să salveze alți copii și să poată să facă sport din nou.
Banca Comercială Română (BCR) susține proiectul Joacă la greu!, al Asociației MagiCAMP, care strânge bani pentru o tabără destinată copiilor cu afecțiuni oncologice. Angajații BCR pot susține proiectul MagiCAMP și pe Bursa Binelui, singura platformă online unde donațiile sunt necomisionate, încurajând astfel și donatorii care vor să participe cu sume mici.
Orange România este pentru al doilea an consecutiv sponsor al evenimentului, iar echipa formată din angajații companiei a hotărât să înoate pentru proiectul Școală pentru toți copiii, susținut de Asociaţia Învingem Autismul. Anul trecut, echipa Orange a contribuit la strângerea de fonduri pentru un nou centru de zi pentru copiii care suferă de autism, iar anul acesta, cu ajutorul resurselor mobilizate, vor sprijini integrarea școlară a unor copii cu autism.
UniCredit Țiriak Bank sustine pentru al doilea an consecutiv Asociația Învingem autismul. Echipa Cap Aurora din care fac parte și angajați ai băncii ( Anca Nuță -Director Identitate și Comunicare) și Maria Besnea – Sponsorship Senior Officer) înoată pentru integrarea în școală a copiilor cu autism, posibilă doar prin asistența specializată oferită de terapeuții însoțitori.
Pe parcursul campaniei Swimathon 2015, cei peste 230 de înotători au beneficiat de consultanță sportivă și de nutriție de la Cori Grămescu, fondator LadyFIT Gym, prima sală din București dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor. Antrenamentele de înot ale echipelor au fost sustinute de partenerul evenimentului, Club Moving, care oferă și abonamente echipelor câștigătoare. Cei 15 copii care au înotat la Swimathon au primit cadouri căluți de mare textili, confectionați de Atelier Simpluș special pentru acest eveniment.
Bucuresti, 05.07.2015