– Analiza macro Saxo Bank / martie 2017
de Christopher Dembik, Head of Macro Analysis / Saxo Bank
Viitoarele alegeri prezidențiale din Franța dau bătăi de cap investitorilor din întreaga lume. Toți se tem de o surpriză pe ultima sută de metri, așa cum s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, care ar putea duce la instalarea unui politician populist la cârma celei de-a cincea puteri economice a lumii. De fapt, Marine Le Pen conduce puternic în sondaje. În ultimele săptămâni, a profitat de scandalul «Penelopegate» și de furia din suburbiile cele mai sărace ale Franței pentru a câștiga teren.
În prima rundă ar putea aduna în jur de 27% din voturi, semnificativ mai mult față de toți ceilalți candidați. În a doua rundă, un sondaj recent a arătat că ar putea depăși 40% din voturi (43% împotriva lui François Fillon și 42% împotriva lui Emmanuel Macron), cu toate că acum câteva săptămâni era la un nivel mult mai scăzut (în jur de 35% din voturi). Publicarea rezultatelor unui nou sondaj aproape în fiecare zi pe parcursul campaniei prezidențiale este o tradiție franceză de lungă durată. Alte sondaje trebuie să confirme această tendință de creștere.
Cu toate acestea, pare deja evident că se întețește cursa pentru președinție și că Frontul Național n-a fost niciodată atât de aproape de putere, ceea ce e îndeajuns pentru ca investitorii să se panicheze.
«Efectul Le Pen» este real
În piețele financiare, «efectul Le Pen» se poate observa deja:
– Investitorii speculează din ce în ce mai mult datoria suverană a Franței. Volumele tranzacționate pe datoria franceza au explodat în ianuarie trecut pentru a ajunge la 236,1 miliarde de euro, ceea ce corespunde unei creșteri de 40% în comparație cu media lunară a anului trecut (sursa: Trax);
– marja obligațiunilor franceze rămâne aproape de 80 de puncte de bază, ceea ce reprezintă cel mai mare nivel din 2012. Acum câteva luni era doar în jur de 20 de puncte de bază;
– CDS francez tocmai a trecut de nivelul de 70 de puncte de bază, deși la finalul lui ianuarie era de 40 de puncte de bază;
– Indicele de nesiguranță pentru politica economică din Franța este la un maxim record, în timp ce nesiguranța economică europeană a scăzut față de vârful din 2016;
– CAC 40 a avut o performanță sub nivelul altor acțiuni europene de la începutul anului. În ciuda unui sezon bun din punct de vedere al câștigurilor, indicele francez a scăzut cu 0,3%, în timp ce Dax a sărit cu 1,9%, iar FTSE 100 cu 2%.
– Obligațiunile suverane germane pe 2 ani, «Schatz», un activ folosit în mod tradițional pentru siguranță, pentru a depăși nesiguranța UE, se tranzacționează la un nivel scăzut din punct de vedere istoric, aproape de -1%.
Spargerea plafonului de sticlă este o provocare destul de mare
În calitate de cetățean francez, pot spune că temerile investitorilor străini (aceștia dețin în jur de 60% din cuantumul datoriei suverane a țării) sunt destul de supraestimate și sunt în mare parte legate de necunoașterea sistemului politic și instituțional francez.
– Sondajele sunt de încredere. Votul în favoarea Frontului Național este bine estimat în sondaje, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Trump sau al mișcării pro-Brexit din moment ce acestea au fost fenomene politice noi destul de dificil de cuantificat. Acum câțiva ani, suporterii Frontului Național erau reticenți în a-și exprima public orientarea politică și în toate sondajele votul lor era subestimat semnificativ (ceea ce explică de ce nu au prevăzut faptul că Jean Marie Le Pen a ajuns pe locul al doilea în alegerile prezidențiale din 2002). Cu toate acestea, acum nu mai e aceeași situație. Așadar, nu ar trebui să fie vreo surpriză prea mare în legătură cu rezultatul Frontului Național;
– Ar fi nevoie de circumstanțe istorice excepționale pentru ca Frontul Național să câștige, precum o scădere fără precedent a ratei de participare. În timpul celei de-A Cincea Republici (din 1958 încoace), rata medie de participare este de 80% în prima rundă și de 81,5% în runda a doua. În toate alegerile în care Frontul Național se califică pentru runda a doua, s-a observat o creștere vizibilă a participării (+8 puncte de bază la alegerile prezidențiale din 2002 și la alegerile regionale din 2015, când partidul de extremă dreaptă s-a calificat pentru a doua rundă în 13 regiuni din 18, însă nu a câștigat în niciuna). Multe studii confirmă faptul că alegătorii adoptă în mod sistematic cel mai corespunzător comportament pentru a evita victoria candidaților sau listelor Frontului Național;
– Marine Le Pen nu va putea avea destule voturi pentru a trece peste pragul decisiv de 50%. În ipoteza că vor exista 10 milioane de voturi în prima rundă și o rată de participare de 81,5% în a doua rundă, Frontul Național are nevoie de 8 milioane de voturi în plus pentru a câștiga. Provocarea este și mai dificilă dacă rata de participare crește, ceea ce se întâmplă de obicei atunci când Frontul Național este calificat în runda a doua. Presupunând o rată de participare de 87% (echivalentă cu nivelul din 1974, cea mai mare rată de participare pentru alegeri prezidențiale din timpul celei de-A Cincea Republici), partidul are nevoie de 9 milioane de voturi în plus pentru a câștiga a doua rundă. Luând în considerare cel mai mare scor al lui Marine Le Pen în sondaje pentru runda a doua (43% din voturi), în toate scenariile posibile tot mai are nevoie de 2-3 milioane de voturi pentru a deveni președinte;
– Pentru a deveni președinte, este crucială câștigarea voturilor celor de 60 de ani și peste. Votanții vârstnici au tendința de a vota cel mai puțin pentru FN din cauza exitului din zona euro și a potențialului impact asupra economiilor, și au cea mai mare rată de participare în toate alegerile (87% în runda a doua pentru alegerile prezidențiale din 2012 față de 80% pentru întregul electorat). Recent, Frontul Național a încercat să-și îmblânzească atitudinea anti-UE, dar e improbabil ca acest lucru să genereze o răzgândire a votanților vârstnici care sunt de obicei mai înclinați să voteze candidatul de dreapta (în acest caz, François Fillon).
Toate acestea par să indice faptul că Marine Le Pen are foarte puține șanse să devină președinte în 2017.
… Și dacă Marine Le Pen face imposibilul… posibil?
La nivel instituțional și politic: Marine Le Pen ar ajunge rapid în poziția inconfortabilă a președintelui celei de-A Patra Republici care nu are nicio putere reală. Într-adevăr, este aproape sigur că Frontul Național nu va putea să asigure o majoritate în Parlament cu ocazia alegerilor legislative programate pentru 11 și 18 iunie. Așadar, țara ar fi în situația de coabitare. Aceasta ar fi a patra oară din 1958 încoace și prima dată de la referendumul asupra mandatului prezidențial de 5 ani din septembrie 2000 care a avut ca scop evitarea coabitării pe cât posibil prin alinierea duratei mandatului prezidențial cu cel al parlamentarilor. Coabitarea o va împiedica pe Marine Le Pen să organizeze un referendum legat de statutul de membru UE, așa cum plănuia să o facă după negocierea unui «acord mai bun» cu Bruxelles-ul. Deși recurgerea la referendum este o prerogativă al Președintelui (Articolul 11 din Constituție), acesta poate fi organizat doar la propunerea guvernului sau la propunerea comună a Adunării Naționale și a Senatului. Chiar dacă e aleasă, Marine Le Pen nu ar fi în postura de a-și implementa majoritatea măsurilor economice și Europene.
Pentru CAC 40: este destul de ușor de anticipat că piața de capital propriu franceză ar scădea abrupt în urma victoriei lui Marine Le Pen. Istoric vorbind, alegerile prezidențiale franceze au un impact marginal asupra activelor financiare. Singurele alegeri din A Cincea Republică ce au avut consecințe notabile au fost cele din 1981 și au avut ca rezultat victoria candidatului socialist François Mitterrand. În cele 30 de zile ce au urmat primei runde, CAC 40 a scăzut cu aproape 20%, căci investitorilor le era teamă că «tancurile sovietice vor face paradă pe Champs Elysées». Este posibilă o situație similară dacă Frontul Național câștigă, cel puțin până când investitorii străini își dau seama că noul președinte este impotent.
Pentru costurile de împrumut ale Franței și pentru sustenabilitate fiscală: Teama principală a investitorilor străini este o creștere mare a ratei dobânzilor legată de risc politic. În 2007, plățile datorie-dobânzi ale Franței (ce reprezintă al doilea cel mai mare sector de cheltuieli ale statului) se ridicau la 2,5% din PIB și doar la 1,7% în 2016 ca rezultat al dobânzilor reduse și în ciuda creșterii semnificative a datoriei publice. Plățile datorie-dobânzi ale Franței ca procentaj din PIB este mai mic decât în majoritatea țărilor europene (Marea Britanie, Italia, Spania), cu excepția Germaniei. Datorită scadenței lungi a datoriei franceze (7 ani), o evoluție a dobânzilor de 1% are un impact anual de doar 0,14% în plățile datorie-dobânzi. Chiar și în cazul unor dobânzi care cresc brusc, plățile datorie-dobânzi sunt prevăzute să scadă mai mult în 2017 și 2018 (ajungând la aproape 1,5% din PIB) în ipoteza că randamentul obligațiunilor suverane pe 10 ani ale Franței este la 4%, rata anuală a inflației la 2% și creșterea anuală a PIB la 1%, toate celelalte fiind egale, abia la începutul anilor 2020 se va întâmpla ca plata datorie-dobândă să fie aproape de nivelul din 2012. În consecință, efectul dobânzilor mai mari legate de «efectul Le Pen» (care, probabil, nu va dura) sau de evenimente externe precum creșterea în general a inflației nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra finanțelor publice în mare parte din viitorul mandat prezidențial.
