in beneficiul copiilor din comunitatile lor
Firmele, instituțiile și organizațiile pot casa electronicele vechi din birouri sau depozite pentru a susţine copiii înscriși în programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare.
Asociația Română pentru Reciclare RoRec preia în mod gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la sediul firmelor, prin programare la TelVerde 0800.444.800 (apel gratuit din toate rețelele de telefonie). Astfel, companiile transformă o obligație administrativă într-un gest generos față de copiii, fără niciun efort suplimentar, și primesc statutul de Suporteri ai Patrulei de Reciclare.
Cantitățile de deșeuri electrice și electronice adunate se vor adăuga rezultatelor Patrulei din județul respectiv (sau București), crescând șansele elevilor la premiile naționale, care vor fi acordate la încheierea ediției, în iunie 2014.
”Agenții economici și instituțiile publice au prilejul să dea un exemplu de solidaritate cu tinerii din comunitatea lor și de responsabilitate față de mediu. Un efort minim cu beneficii mari: prin aceste acțiuni, se debarasează responsabil de DEEE, respectă legislația de mediu, evită plata unor amenzi consistente și își consolidează reputația și vizibilitatea în cadrul comunității. Acum, începând de la curățenia de Sărbători, fiecare dintre noi ne putem ajuta copiii să câștige un premiu și încredere în propriile forțe, trimițând la reciclare deșeurile electrice din gospodărie, din birouri sau depozite”, spune Alexandra Arnăutu, managerul proiectului.
Profesorii și elevii înscriși în program lansează firmelor și instituțiilor apelul de a-i sprijini în misiunea lor de a contribui la dezvoltarea obiceiului colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
”Ne străduim să ajutăm oamenii să înțeleagă cât de important este să colecteze selectiv și să trimită la reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice, deșeuri care poluează dacă sunt aruncate oriunde. Normele europene de mediu ne cer să colectăm până la 4 kg DEEE/locuitor în fiecare an, dar noi, românii, nu reușim să strângem decât 1 kg/locuitor! Este extrem de important să creștem cota de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice a României pentru a proteja mediul înconjurător, dar și pentru a evita penalitățile pe care riscăm să le plătim, toți românii, pentru nerespectarea standardelor europene. Așadar, ne-am propus să schimbăm în bine această situație. Dacă îl convingem pe fiecare locuitor al județului nostru, respectiv al municipiului București, să colecteze măcar 50 de grame de astfel de deșeuri, devenim premianți naționali ai programului! E o misiune nobilă, dar nu ușoară, așa că avem nevoie de susținători! ” afirmă scrisoarea prin care Patrula de Reciclare solicită ajutorul companiilor și instituțiilor locale.
Succesul elevilor din Patrulele de Reciclare depinde de solidaritatea pe care o vor dovedi comunitățile lor!
Lista unităților de învățământ înscrise din București și din fiecare județ este publicată online pe www.patruladereciclare.ro/despre-patrula/patrulele-editiei-2013-2014/.
Mai multe detalii: www.patruladereciclare.ro/sustine-o-patrula , email sustinepatrula@rorec.org sau la telefon 0741 227 729.