De la taraba din piață, superstar pe scena X Factor!
Emoțiile ating din nou cote maxime odată cu premiera celui de-al șaptelea sezon X Factor, de pe 10 septembrie, la Antena 1. Show-ul care schimbă vieți i-a oferit ocazia unui bătrân agricultor să se simtă ca un adevărat superstar pe scena X Factor.
În viața de zi cu zi, Marian Tănase este cunoscut de cei mai mulți clienți ai pieței din Giurgiu pentru legumele sale proaspete și fructele parfumate pe care le vinde la piață încă din tinerețe. Crescut la țară, omul nu se vede trăind în altă parte decât aproape de răsadurile pe care le îngrijește și animalele care îi țin de urât prin ogradă.
”Nu vreau să supăr pe nimeni, dar eu, chiar dacă aș avea posibilitatea, nu aș sta la oraș, e prea haos! La țară se trăiește mai natural. Ai vaca ta, ți-ai făcut brânză… Mă duc să iau o varză, am făcut salata”, spune sincer agricultorul în vârstă de 53 de ani.
Însă în prima ediție X Factor din noul sezon, Marian Tănase s-a transformat complet, chiar dacă până de curând audiența sa era limitată. ”Dacă ar avea vaca mea gură să spună ce cântece aude toată ziua… E cea mai distrată vacă!”, a mărturisit Marian Tănase în fața celor patru jurați.
Din întreaga industrie muzicală, Marian Tănase are un singur artist preferat, fără de care nu își vede viața. ”Julio Iglesias este un cântăreț care are capul pe umeri. Dacă pământul se va izbi de o cometă sau dacă o să ne înghită soarele, melodia «Milonga sentimental» va rămâne în Univers! Ține și de foame, și de sete, și de somn…”, a pledat tarabagiul.
Cum au apreciat însă aceștia spectacolul său și dacă Marian a reușit să treacă mai departe, telespectatorii vor afla în noul sezon X Factor, de pe 10 septembrie, imediat dupa Observator, de la 20.00.
O ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, având ocazia să decidă alături de aceştia cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Povești și personaje captivante se vor perinda şi în acest an prin fața telespectatorilor, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa, toate vor da multă culoare spectacolului de la “X Factor”, în cel mai nou sezon al super show-ului de la Antena 1.
Duminică, 10 septembrie, odată cu marea premieră „X Factor”, de la 20:00, pe Antena 1, Antena Group şi cea mai mare familie de vedete duc mesajul „Mereu cu tine” mai departe prin evenimentul care deschide toamna, Ziua X. Ziua X reprezintă o serie de concerte live, la nivel naţional, în trei dintre cele mai mari oraşe ale ţării, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, susţinute de cele mai mari nume din industria muzicală. Delia, Carla’s Dreams sau Holograf sunt doar câţiva dintre cei care vor face show în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în Piaţa Operei din Timişoara şi Palatul Culturii de la Iaşi. O zi maraton, cu #100demomentedespectacol, ziua X aduce Antena Live Show în mijlocul oamenilor, începând cu ora 17.00, pentru „Mai mult decât un concert”.