Profi, lanț de magazine românești ce funcționează doar în această țară, a inaugurat, pe data de 24 august, o campanie inedită destinată tuturor copiilor de la noi. Această inițiativă, intitulată „Superoițele Profi”, a fost creată pentru a aduce bucurie și entuziasm în rândul celor mici și să le ofere posibilitatea să descopere într-un mod unic lumea minunată a supereroilor.
„Lumea magazinelor noastre se întrepătrunde cu cea a copiilor și facem tot ce putem pentru a o face cât mai frumoasă și plină de bucurii”, ne spune Marta Królikowska, director Marketing Profi România.
Fiecare dintre cele șapte superoițe din colecție poartă câte un nume inspirat din zilele săptămânii și deține câte o superputere unică:
- Lunița este creativă și poate salva orice situație cu imaginația sa uluitoare;
- Marțescu poate ajunge cu ușurință în orice loc datorită inteligenței sale și a superputerii de orientare;
- Miercuraș strălucește prin viteza sa, fiind expert în orice disciplină sportivă;
- Joi Joi este remarcabilă și face față cu eleganță oricărei provocări, datorită superputerii sale: grația;
- Vinerel este un inventator talentat, având capacitatea de a-și imagina și a crea lucruri fantastice;
- Sambatela este plină de compasiune și are superputerea de a aduna în jurul ei o întreagă comunitate de prieteni mici, căței și pisicuțe;
- DomiFiiGo este liderul carismatic al echipei, bucătar priceput, de fapt un adevărat magician în bucătărie.
Această colecție deosebită este disponibilă în magazinele Profi până pe 31 Octombrie și include, pe lângă superoițe, o carte de colorat, magneți de frigider, stickere cu superoițe, etichete pentru caiete și un orar special care completează experiența celor mici.
Participarea la această campanie este deschisă oricui are vârsta de peste 18 ani, domiciliul sau reședința în România și achiziționează produse în valoare de minim 40 de lei din magazinele Profi. Cei care colectează stickere pot achiziționa superoițele preferate la un preț special, oferindu-le celor mici ocazia de a trăi această aventură captivantă.
Pentru a îmbogăți experiența copiilor, Profi a orchestrat și o serie de evenimente speciale în grădinițe. În colaborare strânsă cu Dollflowers și MiniArtShow by Ioana Ginghină, retailerul a pus în scenă captivante piese de teatru cu păpuși, aducând astfel la viață pentru cei mici aventurile Superoițelor Profi, spectacole ce aduc zâmbete și bucurie în inimile copiilor.
Dincolo de aceste reprezentații teatrale, micuții și-au putut dezvolta creativitatea participând la ateliere de creație. Momente speciale le-au permis să-și facă propriile păpuși oițe, inspirate de personajele din campania „Superoițele Profi”. Fiecare micuț și-a putut alege culorile și superputerile păpușii sale, conturându-și propriul univers de poveste.
Prin aceste acțiuni, Profi le oferă copiilor instrumente de exprimare a imaginația și de cultivare a gustului pentru artă și creativitate, contribuind astfel la formarea adulților de mâine.
Pentru mai multe informații despre Campania „Superoițele Profi”, accesați site-ul dedicat al rețelei de magazine sau pagina de Facebook.