Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Sunt român. De ce rămân? – o campanie Digi24 de 1 decembrie 2019

Sunt roman. De ce raman

• Digi24 lansează pe 1 decembrie campania „SUNT ROMÂN. DE CE RĂMÂN?”
• Urmăriţi integral paradele militare din București şi Alba Iulia
• Cel de-al cincilea episod din documentarul ”Wild Carpathia”, realizat de o echipă de producție britanică, va fi difuzat la Digi24

Digi24 lansează pe 1 decembrie campania „SUNT ROMÂN. DE CE RĂMÂN?” prin care încearcă să afle ce motive ne țin în țară sau îi fac pe cei plecați să rămână atașați de țara natală. Se vorbește tot mai des despre motivele pentru care românii își doresc să plece, dar mai puțin despre cele care ne fac să rămânem. Conform unui studiu recent*, opt din zece români ar pleca să muncească în altă țară, dacă ar avea oportunitatea, iar doar 14,2% au răspuns că nu ar părăsi în niciun caz România.

„Ce iubesc la România și astăzi cei care au plecat nu doar de ieri, alaltăieri, ci de zeci de ani?”, „Ce e bun și nu mai vedem?” sau „Ce iubim și am uitat?” sunt câteva dintre întrebările zilei de 1 decembrie la care echipa Digi24 încearcă să afle răspunsuri. Personalități publice precum Cristian Tudor Popescu, Gheorghe Hagi, Marius Manole ș.a au răspuns de ce rămân în țară.

Sărbătoarea zilei României este adusă în casele românilor de către jurnaliștii Digi24 începând cu știrile dimineții. Între 7:00 și 9:00, Mihaela Brazdeș și Andrei Tomescu vor prezenta cele mai noi informații, apoi vor pasa legătura Alexandrei Albu și lui Cătălin Nunu, care vor fi în direct, la Arcul de Triumf, unde vor comenta parada militară. Lor li se vor alătura Anca Suciu, Andreea Georgescu, Cristi Popa și Vali Stan care vor transmite din diverse puncte de interes ale paradei. De asemenea, reporterii Digi24 din Alba Iulia, Măriuța Pop, și din Constanța, Iulia Stanciu, vor aduce în casele telespectatorilor și paradele din orașele lor, dar și imagini de pe Bricul Mircea și Fregata „Regele Ferdinand”, continuând cu știri și ediții speciale prezentate de Andreea Brașovean, Ioana Țigănilă, o nouă ediție „În fața ta” și „Focus România”.

Sunt roman. De ce raman

După ediția de sărbătoare a „Jurnalului de seară”, telespectatorii Digi24 vor putea urmări un nou episod al documentarului „Wild Carpathia”. Seria documentară, ajunsă la cel de-al cincilea episod, este considerată una dintre cele mai reușite producții internaționale despre patrimoniul cultural și frumusețile naturale ale României. De-a lungul celor cinci episoade, echipa de filmare coordonată de jurnalistul britanic Charlie Ottley a străbătut România în lung și lat, prezentând atât locuri pitorești din țară, cât și oameni cu povești înduioșătoare. Cel mai recent episod prezintă România ”albă”, un regat al iernii care dezvăluie telespectatorului peisajele montane ale crestelor Carpaților, acoperite de zăpadă, dar și scene ale sălbăticiei pădurilor carpatine.

PROGRAMUL ZILEI

07:00 – 09:00: Ştiri (Mihaela Brazdeş şi Andrei Tomescu)
09:00 – 13:00: Ediţie specială de la Arcul de Triumf (Alexandra Albu şi Cătălin Nunu)
13:00 – 14:00: Ştiri (Andreea Braşovean)
14:00 – 15:00: În faţa ta (Florin Negruţiu şi Claudiu Pândaru)
15:00 – 16:00: Ediţie specială (Andreea Braşovean)
16:00 – 18:00: Ştiri (Andreea Braşovean)
18:00 – 19:30: Ediţie specială (Ioana Ţigănilă)
19:30 – 20:00: Focus România (Ioana Ciurlea)
20:00 – 23:00: Jurnalul de seară (Cosmin Prelipceanu)
23:00 – 24:00: Film documentar – Wild Carpathia

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.