Declarație de presă
Comisarul pentru Politici Regionale Corina Crețu a primit astăzi, 3 februarie 2015, la Bruxelles, vizita d-lui Valeriu Zgonea, Președintele Camerei Deputaților din România.
Cei doi demnitari au discutat despre progresele înregistrate de România în privința absorbției fondurilor europene și despre pașii pe care autoritățile de la București îi mai au de făcut pentru a accesa cât mai mult din fondurile rămase din perioada 2007 – 2013, dar și pentru un start foarte bun al accesării fondurilor din perioada 2014 – 2020.
Comisarul Crețu a vorbit despre necesitatea unei mai strânse cooperări între Comisia Europeană și parlamentele naționale, iar Președintele Valeriu Zgonea i-a adresat o invitație de a prezenta în plenul Camerei Deputaților principalele teme privind implementarea în România a politicii regionale, precum și direcțiile politice ale Comisiei. Comisarul a acceptat cu plăcere această invitație:
„Sunt onorată să pot prezenta în fața plenului Camerei Deputaților prioritățile politicii regionale și principalele direcții politice ale Comisiei Europene. Comisia Juncker este o comisie politică, iar legătura cu reprezentanții aleși ai statelor membre este deosebit de importantă pentru toți membrii Comisiei.”
Cei doi au agreat ca, în cadrul aceleiași ședințe a plenului, grupurile parlamentare să poată adresa întrebări comisarului european.