„Hai să ne bucurăm de muzică, de prietenie, de iubire și de un spectacol”, îndeamnă Horia Brenciu, artistul care va susține două concerte sub denumirea „Sunt cine vreau să fiu” pe 18 și 19 decembrie, la Sala Palatului.
Atent la toate detaliile, de la playlist la detalii care țin de producție și la tot ceea ce ține de transmiterea unei emoții într-un mod cât mai autentic, Horia Brenciu le promite fanilor săi și nu numai un show care merită să fie văzut.
„De ce? Pentru că va fi despre viață, despre muzică, despre melodii pe care le iubești, despre România, despre invitați speciali care te vor încânta. Va fi un spectacol ca un brad de Crăciun. Pe de altă parte, voi aduce un omagiu muzicii rock, celei care ne dădea libertate înainte de ’89”, dezvăluie Horia.
Printre invitații surpriză care vor urca pe aceeași scenă cu Horia se numără și Feli, alături de care artistul a scos piesa „Prizonier”, dar și concurenți de la Vocea României care fac parte din echipa lui și micuții talentați de la Academia de Arte Horia Brenciu.
Biletele se găsesc la Sala Palatului, stația de metrou Unirii 1 și online pe: https://vandbilete.ro/, https://www.blt.ro/, https://www.eventim.ro/ro/, https://www.iabilet.ro/, https://www.entertix.ro/, https://www.myticket.ro/, http://bilete.salapalatului.ro/.