Potrivit Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România, tendințele în etichetare în industria vinului sunt în continuă schimbare. Printre cele mai importante tendințe pentru acest an se numără cererea crescută pentru materiale transparente și o singură etichetă, cu o grafică din ce în ce mai simplă, compusă din denumirea produsului și o imagine simplă. În intervalul ianuarie 2018 – aprilie 2019, compania a produs peste 160.118 mp de etichete destinate industriei vinului.
Din datele companiei, producătorii de vin optează din ce în ce mai mult pentru etichete cu singur element care se scoate în evidență prin înnobilare sau pe un număr minimum de elemente. Astfel, Sunimprof Rottaprint a înregistrat o cerere crescută în ultimul an pentru elemente precum: emboss sau emboss 3D (una dintre cerințele specifice pentru anul acesta), lac volumetric, hot folio. Dacă în urmă cu câțiva ani se utiliza folio doar de culoare aurie și argintie, acum a crescut paleta de culori folosită: de la albastru, roz, negru, cupru, până la bronz sau orange.
De asemenea, clienții Sunimprof Rottaprint aleg materialele cu proprietăți specifice industriei vinului, rezistența la umiditate și opacitate fiind foarte importante. În multe dintre cazuri, este solicitată și o protecție suplimentară împotriva umidității, chiar dacă s-a ales un material destinat sticlelor de vin. Pe lângă calitatea materialelor, se acordă o importanță majoră și cromaticii pe care aceștia o aleg în funcție de tipul vinului. Pentru vinul alb, cei mai mulți clienți aleg folio auriu, și culorile verde, gri și negru; pentru vinul rose, folio roz și pentru vinul roșu, folio roșu.
„Generația Millenials este un segment foarte important din piața targetată a industriei de vin, motiv pentru care mulți dintre clienții noștri vor să se plieze pe cerințele acestui public și vor să fie la curent cu toate aceste tendințe. Astfel, au crescut exigențele referitor la materiale, la calitatea packaging-ului și la rezistența crescută la umiditate (pentru a evita încrețirea materialului după ce sticla este ținută în frapieră), dar mai ales la grafica pe care o aleg. În plus, clienții noștri vin cu cerințe specifice și clare, influențate de târgurile internaționale de profil din alte țări. Putem spune că o mare parte dintre tendințe le-am observat pentru prima oară la clienții noștri din afara țării și după au apărut și în România”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Sunimprof Rottaprint.
Etichetele inteligente cu tag NFC pot transmite informații suplimentare despre vin
Potrivit Sunimprof Rottaprint, etichetele inteligente cu tag NFC pot aduce o serie de avantaje brandului, în funcție de segmentul pe care îl vizează. Dacă publicul țintă este generația Millennials, care se așteptă la o altfel de interacțiune cu brandul, etichetele inteligente pot oferi brandurilor modalități multiple de a realiza și păstra o legătură apropiată cu consumatorii lor. Astfel, producătorul poate alege să transmită informații despre originea vinului, despre valorile tradiționale, health warnings, tipurile de mâncare sau rețetele care se potrivesc cu sortimentul respectiv de vin. Mai mult, software-ul oferă date importante despre consumatori și distribuția categoriilor de produse, care pot fi folosite eficient pentru fidelizarea consumatorilor, reacționarea rapidă la feedback-uri negative etc.