O româncă în fruntea organizației
Pentru 2 zile, Bucureștiul a fost capitala europeană a afacerilor publice. Joi, 23 mai, reprezentanții Public Affairs Community of Europe (PACE), în parteneriat cu Asociația Registrul Român de Lobby, au organizat Summit-ul Anual al PACE. Totodată, vineri, 24 mai, PACE și-a ales noua conducere. Astfel, pentru următorii 3 ani, noua președintă a PACE va fi Laura Florea, fondatoare și vicepreședintă al Asociației Registrul Român de Lobby, vicepreședintă a Romanian Business Leaders și Managing Partner Point PA&PR.
Conducerea PACE va fi asigurată de:
Laura Florea – Președintă (România – ARRL)
Maria-Rosa Rotondo – Președintă onorifică (Spania – APRI)
Dominik Meier – Vicepreședinte (Germania – De’ge’pol)
Matti van Hecke – Trezorier (Belgium – BePact)
Vaclav Nekvapil – Membru (Cehia – APA)
Francesco Macchia – Membru (Italia – Il Chiostro)
Aristide Luneau – Membru (Franța – AFCL)
Mandatul noului consiliului se va axa pe: extinderea organizației, sprijinirea membrilor pentru reglementări juste în domeniul lobbyingului, contribuția la recomandările internaționale în această privință, comunicarea beneficiilor dialogului dintre guverne și părțile interesate, precum și programe de educație pentru noua generație de profesioniști.
Public Affairs Community of Europe (www.paceurope.eu) este organizația care reunește asociații din domeniul de public affairs din 17 jurisdicții europene, bazată pe principiile diversității, eticii și transparenței. Anul acesta, la PACE au aderat organizațiile PRCA – Marea Britanie, EPACA – UE și PPA – Portugalia.
Sub titlul „Ce ne rezervă viitorul în afacerile publice?”, evenimentul moderat de jurnalistul Lucian Mîndruță a inclus paneluri pe teme de actualitate precum alegerile europene și viitorul guvernării în contextul inteligenței artificiale, dar și despre evoluția reglementărilor în materie de lobby-ing la nivelul țărilor europene.
Nicolae Ciucă, președintele Senatului, într-un mesaj transmis participanților, a subliniat importanța evenimentului pentru România: „Acest summit are o semnificație deosebită pentru România, întrucât suntem pregătiți să atingem jaloane importante în reglementarea transparenței reprezentării intereselor. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pun accent pe importanța reglementării lobby-ului, iar România se află într-un moment crucial al parcursului său pentru susținerea standardelor etice și promovarea responsabilității în guvernanță.”
“În România nu există o lege a lobby-ului. De aceea, trebuie să ne aliniem la standardele europene și să dezvoltăm un cadru legal, care să țină cont de toate observațiile societății civile. Consider că ar trebui promovată cultura transparenței în toate activitățile de lobby. Pentru a atinge acest deziderat, guvernul, sectorul privat și societatea civilă trebuie să lucreze împreună ca în final textul legii să fie unul echilibrat”, a precizat Laura Vicol, președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
În discursul său, Maria Rosa Rotondo, președinta onorifică PACE, a subliniat: „Acest summit reprezintă o oportunitate esențială de a consolida cooperarea între profesioniștii din domeniul afacerilor publice din întreaga Europa. Prin împărtășirea cunoștințelor și experiențelor noastre, putem să construim împreună un viitor mai transparent și mai etic.”
Laura Florea, noua președintă a PACE, a subliniat angajamentul continuu al PACE pentru promovarea transparenței și eticii în afacerile publice, adăugând: „Nicio lege a lobby-ului nu va fi putea fi un panaceu pentru combaterea corupției, așa cum nici buna guvernare nu semnifică doar absența corupției. Este crucial să ne asigurăm că în toate statele europene procesele decizionale și acțiunile noastre, ale guvernanților, mediului economic și ale societății civile, sunt efectuate într-un mod corect, transparent și benefic pentru oameni. Este esențial să dezbatem și să înțelegem cum putem aplica pilonii unei bune guvernări în acest dialog – stat de drept, transparență, reglementare, responsabilitate și participare eficientă la actul de guvernare.”
Istoria PACE a început în mai 2011, când asociația italiană Il Chiostro și asociația spaniolă APRI au lansat o inițiativă istorică și fără precedent în Europa, reunind reprezentanți ai 27 de țări europene din domeniul afacerilor publice. Din mai 2024, PACE sprijină interesele a 17 jurisdicții: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, precum și cea de la nivelul instituțiilor europene. În 2025, Summit-ul va avea loc la Roma, iar în 2026 în Lisabona.