„Au fost momente în care nu puteam deschide un capac de suc!”
Atunci când spui România Dansează spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie, multă voie bună, dar şi poveşti de viaţă încredibile, de cele mai multe ori ascunse cu orice preţ de concurenţi. Premiera show-ului, ce va avea loc duminica aceasta, de la 20:30, la Antena 1, a adus în faţa celor trei juraţi – Monica, CRBL şi Connect-R un cuplu frumos de dansatori, ce nu a lăsat nicio secundă să se vadă prin ce trec zi de zi.
Dede şi Robi s-au cunoscut în urmă cu un an, iar de atunci sunt nedespărţiţi. Deşi nu au vrut să spună dacă formează şi în viaţa de zi cu zi un cuplu, pe scenă, cei doi dansează ca şi cum ar fi unul singur. „Când am intrat în sală şi am văzut cât de frumos se mişcă, am zis «wow»! Sunt mândră că e partenerul meu şi sunt foarte recunoscătoare că avem şansa să dansăm împreună” spune mândră Dede.
Nu i-a venit să creadă în momentul în care a aflat povestea lui Robert: „În 2008 am fost diagnosticat cu poliartrită, o boală autoimună, în care corpul luptă împotriva propriului sistem imunitar, în urma căreia articulaţiile se distrug. E o boală foarte grea pentru un dansator, aveam frisoane de durere, au fost momente în care nu puteam să deschid un capac de suc, aveam nevoie de jumătate de oră ca să mă pot ridica din pat!”
Luptător înnăscut, Robert nu a spus nimic, până a primit verdictul juriului: „Nu vreau să mă vadă lumea ca pe un caz social. Am învăţat să suport durerea. Tot greul m-a învăţat să fac faţă vieţii. Nu a existat niciun moment în care să zic «de mâine nu mai dansez»!”. Întreaga poveste a lui Dede şi a lui Robi, dar şi momentul lor senzaţional pe scena România Dansează, va putea fi urmărit duminica aceasta, de la 20:30, la Antena 1.