Subway® sărbătorește cinci ani de prezență pe piața locală, dezvoltând până în prezent o rețea de 35 de restaurante. În această perioadă, Subway® a cunoscut o evoluție progresivă, rezultatele din acest an rămânând în aceeași direcție. Lanțul a înregistrat, de la începutul lui 2017, o creștere de 12% a numărului de clienți, de 36% a puterii financiare a restaurantelor individuale și de 10% a vânzărilor la nivel național, în comparație cu perioada similară a anului trecut.
Primul punct de reper al Subway® în România a fost deschiderea restaurantului din București, în Piața Victoriei, în 2012. Restaurantele Subway sunt prezente astăzi în toate marile orașe, precum Alba Iulia, Arad, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Focșani, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava și Timișoara.
Planurile lanțului de restaurante cu servire rapidă pentru 2017 sunt de continuare a expansiunii, obiectivul fiind de a atinge un număr de 40 de locații deschise. Potrivit lui Rumen Radev, Business Development Agent, focusul pentru zona București-Ilfov este pe restaurantele tradiționale, aflate în mall-uri și în zone cu vad mare, dar și pe locațiile non-tradiționale, precum benzinăriile. Colaborarea cu lanțul de stațiii de alimentare Petrom a condus la 7 restaurante deschise, iar planurile companiei nu se opresc aici, potrivit lui Andrei Trifan, Business Development Agent pentru zonele din afara București-Ilfov. Acesta menționează, de asemenea, interesul pentru dezvoltarea locațiilor în orașe precum Galați, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.
Anul trecut, Subway® a anunțat o nouă identitate vizuală, care surprinde esența mărcii într-o imagine proaspătă și actuală, poziționându-l ca o alegere delicioasă, consistentă și la prețuri accesibile, pentru consumatorul actual.
Cultura sandvișurilor în România
Restaurantele Subway® oferă sandvișuri personalizate, pregătite în fața clientului, iar proprietarii de restaurante primesc reacții pozitive, atât de la clienții din Capitală și din orașele mari, cât și de la cei din orașe mai mici, cu o “cultură a sandvișului” mai puțin dezvoltată.
Sondajele interne au arătat că cele mai apreciate produse Subway® din România sunt sandvișurile Chicken Teriyaki, Ton și tradiționalele Șuncă și Curcan.
“Această aniversare și planurile noastre de extindere arată aprecierea față de clienții români, cărora dorim să le oferim în continuare produse gustoase și de calitate. Potențialul de creștere pe acest segment este în continuare ridicat, deoarece tot mai mulți oameni caută restaurante cu servire rapidă, unde pot găsi gusturi și arome diversificate, în funcție de dorințele lor”, a declarat Martin Princ, Contry Director pentru Europa Centrală și de Est.
Restaurantele Subway®, deținute fiecare de francizați individuali, au angajate în jur de 360 de persoane în România. Artiștii sandvișurilor® apreciază mediul de lucru de la Subway®, precum și programele complete de instruire dedicate dezvoltării lor.
Aniversarea de 5 ani va fi marcată, de asemenea, printr-un concurs interactiv pe Facebook, dedicat tuturor fanilor Subway® din România.