- Brazilia și Turcia se află în fruntea clasamentului, cu peste jumătate din populație preocupată de tema securității
- Suedia, Germania și Olanda sunt țările ai căror cetățenii se simt cel mai în siguranță
- Femeile nu sunt întotdeauna mai preocupate de siguranță în comparație cu bărbații
Aproape o treime (32%) din populația online din peste 21 de țări este mereu preocupată de propria siguranță, în comparație cu doar zece procente care afirmă că nu are această temere.
GfK a chestionat online peste 25.000 de persoane despre cât de mult sunt de acord, pe o scară de 1 la 7 puncte, cu afirmația “Eu sunt mereu preocupat de siguranța și securitatea mea”. Analiza răspunsurilor care se referă la opțiunea “sunt de acord” și cele de la polul opus („nu sunt de acord”) permite companiilor să înțeleagă acele țări și segmentele de public cu cele mai puternice preocupări în jurul valorii de siguranță, în scopul de a identifica oportunitățile de business și de a oferi soluții care susțin nevoile specifice din fiecare piață.
Țările din America Latină, Turcia și Rusia se clasează în primele cinci în topul celor mereu preocupate de securitate
În Brazilia și Turcia, mai mult de jumătate din populația internaută a spus că este mereu preocupată de siguranță și securitate: 64 de procente în Brazilia și 54% în Turcia. Ele sunt urmate de Mexic cu 48 de procente, Argentina (43%) și Rusia (42%).
Pentru țările din America Latină și Rusia, acest lucru se corelează cu nivelele superioare de criminalitate înregistrate, în timp ce nivelul de preocupare în cazul Turciei este legat de atacurile teroriste.
Cetățenii din Suedia, Germania și Olanda se simt cel mai în siguranță
Prin contrast, Suedia, Germania și Olanda înregistrează cele mai ridicate procente la capitolul siguranță personală percepută de populație. În Suedia, 30% nu sunt de acord cu afirmația “preocupați întotdeauna”, urmată de Germania și Olanda, cu câte 22 de procente.
În Suedia, bărbații se simt mai degrabă în siguranță, cu o treime (34%) fiind în total dezacord cu afirmația de mai sus, în comparație cu doar un sfert (26%) dintre femei. În Germania și Olanda, procentele se împart mai uniform între sexe – în Germania, 24% dintre bărbați și 20% dintre femei și, în Olanda, 23% dintre bărbați și 21% în cazul femeilor.
Totuși, femeile nu sunt întotdeauna mai preocupate de siguranță în comparație cu bărbații
La nivel global, femeile sunt puțin mai îngrijorate decât bărbații pentru siguranța și securitatea lor – 34%, comparativ cu 30% dintre bărbați.
În cazul fiecărei țări, cele mai mari diferențe de gen le remarcăm în Turcia, Rusia și Spania, care toate înregistrează o diferență de 12 puncte procentuale între numărul femeilor întotdeauna îngrijorate față de cel al bărbaților.
Cu toate acestea, în Hong Kong, Belgia și Olanda, bărbații sunt mai preocupați de securitatea personală decât femeile. În Hong Kong, 39% dintre bărbați sunt de acord cu afirmația (cu trei puncte procentuale mai mult decât în cazul femeilor), în timp ce în Belgia avem 18% dintre bărbați (un punct procentual peste femei), iar în Olanda, 11% dintre bărbați (patru procente mai mult).
Vârsta are un impact redus asupra preocupărilor pentru siguranța personală
Cei cu vârsta cuprinsă între 20 – 29 de ani și 30 – 39 de ani au cel mai mare potențial să fie mereu preocupați de siguranță, cu câte o treime în fiecare grupă de vârstă. Există o diferență foarte mică între acestea și celelalte grupe de vârstă: 32% dintre cei cu vârsta între 40 și 49 de ani, 31% dintre cei peste 60 ani, 30% dintre adolescenții (15-19 ani) și 29% dintre cei cu vârsta de 50-59.
Românii, puțin preocupați de securitate
Un studiu asemănător realizat la nivelul țării noastre pe întreaga populație arată că teama pentru siguranța personală nu se regăsește în topul preocupărilor românilor. Terorismul îi îngrijorează pe 7% dintre români, în vreme ce imigrația pe 4,5% dintre ei, iar fundamentalismul și extremismul religios doar pe 3%.
Despre studiu
GfK a realizat un studiu online printre 25.000 de consumatori cu vârsta peste 15 ani din 21 de țări: Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cehia, Franța, Germania, Hong Kong, Italia, Mexic, Olanda, Polonia, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie și SUA. Datele sunt ponderate pentru a reflecta componența demografică a populației online de peste 15 ani din fiecare țară.
Datele despre România sunt preluate din studiul Consumer Life Report, realizat în urmă cu un an pe un eșantion de persoane de peste 15 ani, reprezentativ la nivel național.