Tinerii sunt relativ omogeni. Există încă, desigur, diferenţe între sat şi oraş, dar ele sînt din ce în ce mai mici în multe privinţe. În rural se citeşte comparativ mai puţin, se merge mai puţin la concerte live, la teatru sau operă, serviciile bancare au pătruns comparativ mai puţin. Tinerii din rural au însă gusturi, preferinţe şi atitudini foarte asemănătoare cu cei din urban. Şi, contrar aşteptărilor, nu călătoresc mai puţin, nu participă mai puţin la activităţi de voluntariat, merg chiar mai mult la medic şi… nu beau mai mult! Există, de asemenea, diferenţe intre genuri: băieţii fac mai mult sport, merg mai mult la fast food şi la cluburi/discoteci, practică mai mult jocuri de noroc, călătoresc comparativ mai mult şi… citesc mai puţin. Inevitabil, au şi alegeri diferite cînd vine vorba de produse de îngrijire personală, pentru restul produselor şi serviciilor preferinţele fiind însă convergente cu cele ale fetelor.
Alimentația tinerilor din mediul urban apare foarte puțin diferită, statistic, față de cea a tinerilor din mediul rural. Aceștia din urmă par să consume într-o proporție ceva mai mare dulciuri,chipsuri și snacksuri, și într o proporție ceva mai mică cereale, lapte și iaurturi decât tinerii din mediul urban.
Intenția de cumpărare pentru produsele electronice este mult mai mare la tinerii din mediul rural față de cei din mediul urban.Pe primul loc se află tabletele, pecare14% dintre tinerii din mediul rural afirmă că intenționează să le cumpere în următoarea lună (față de 8% în mediul urban), urmate de smartphone-uri(17% față de14%).O situație similară apare și în cazul serviciilor.
Internetul mobil și online bankingul înregistrează procente mai scăzute în mediul rural, însă și o intenție de cumpărare ceva mai mare.
Mult mai puțini tineri din mediul rural au un brand favorit, față de cei din mediul urban. Această tendință se vede la aproape toate categoriile de produse, însă este mai mică la produselealimentare.
Tinerii din mediul rural sunt mai pesimiști decât cei din mediul urban în ceea ce privește evoluția veniturilor. Deși o mare parte dintre aceștia (44%) consideră că venitul lor va crește, peste jumătate consideră că fie va rămâne neschimbat fie va înregistra o scădere. Comparativ cu mediul urban, diferențele sunt semnificative.
Raportul YouBus. Tendinte in activitati, preferinte si consum, primavara-vara 2013 face parte din proiectul Youth Monitor si este realizat in perioada martie – august 2013 pe un esantion reprezentativ la nivelul populatiei din Romania, cu varsta intre 14-26 ani.
YouBus este un instrument dezvoltat pentru a oferi solutii rapide si financiar avantajoase companiilor sau brandurilor care doresc sa urmareasca anumiti KPIs pe segment sau care vor sa exploreze diverse teme punctuale, fara a demara un studiu integral dedicat.