Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, la solicitarea Nordis Group, arată că românii optează pentru vacanțe la mare (34%) și la munte (31%) în România, subclasând opțiunea de a petrece vacanțele în străinătate (29%).
Destinații de vacanță preferate privind călătoriile
Potrivit studiului, românii aleg cu prioritate România când vine vorba de petrecerea vacanțelor. 34% dintre respondenți declară că preferă vacanțele la mare, și 31% aleg vacanțele la munte la noi în țară, în timp ce 29% aleg vacanțele în străinătate. Mai puțin atractive sunt zonele balneare, alese de 4% dintre respondenți și Delta Dunării, cu doar 2%. De altfel, creșterea turismului intern a fost prognozată și se datorează și perioadei în care românii nu au putut călători în afara granițelor, descoperind astfel locuri din România.
Vacanțele la mare sunt preferate în mai mare măsură de tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani (42%), iar vacanțele la munte se află în topul preferințelor persoanelor mature de peste 45 ani (41%). În cazul vacanțelor în străinătate, respondenții preferă mai degrabă destinații europene, în special Grecia, Spania și Italia, peste 3 sferturi dintre aceștia menționând stațiuni maritime.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, turismul intern a înregistrat o creștere graduală începând cu anul 2021, Constanța, Braşov și Municipiul Bucureşti fiind în topul orașelor privind numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.
Având în vedere oferta scăzută în ceea ce privește unitățile de cazare care îndeplinesc condiții optime și răspund nevoilor actuale de servicii pentru relaxare și divertisment din stațiunile românești, se observă un interes în creștere privind achizițiile de apartamente de vacanță. Mai mult decât atât, investiția într-un apartament de vacanță are o componentă puternic rațională, fiind bine cunoscut faptul că valoarea investițiilor imobiliare urmează constant un trend ascendent, iar apartamentele de vacanță pot genera venit pasiv din închiriere.
De ce vor românii să investească în apartamente de vacanță
Tot din rezultatele studiului reiese că, dacă ar dispune de 100.000 euro – cei mai mulți dintre români (46%) ar prefera să-i investească într-un apartament de vacantă în România, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele mature, cu vârsta cuprinsă între 35-44 ani (53%).
Investiția într-un business ocupă locul secund în topul preferințelor românilor (40%) privind economiile lor, iar călătoriile se poziționează pe locul al treilea (24%) – acestea fiind preferate într-o măsură semnificativ mai mare de către femei, comparativ cu bărbații (29% vs. 20%).
O potențială motivație a apetenței crescute a românilor de a investi într-un apartament de vacanță sau în călătorii este faptul că aceștia își doresc să recupereze experiențele pierdute în ultimii ani, întrucât în contextul pandemiei și mai nou, al inflației, cei mai mulți s-au văzut puși în situația de a-și anula sau modifica planurile de vacanță.
Pornind de la premisa că și-ar achiziționa un apartament de vacanță, 54% dintre români ar investi într-un apartament la malul mării, în timp ce 40% ar alege un apartament într-o stațiune montană. Tinerii de până în 34 ani sunt mai atrași de ideea cumpărării unui apartament de vacanță la mare (61%), în timp ce apartamentele de vacanță la munte sunt preferate în special de segmentul 45+.
Tipuri de cazări pe care le-ar prefera românii la modul ideal, în funcție de zona turistică aleasă
Tot din studiu reiese că românii își planifică și organizează cele mai multe dintre vacanțe la mare și la munte, iar dacă ne referim la preferințele acestora la modul ideal în materie de cazare pentru sejururile la malul mării, hotelul este în topul preferințelor (51%), urmat de casă (29%) și apartament (20%). În cazul stațiunilor montane, respondenții ar prefera să se cazeze la casă (49%) sau la hotel (39%) și cei mai puțini la apartament (12%).
„Faptul că litoralul, în special zona Mamaia Nord este cunoscută drept o zonă mai dezvoltată, atractivă prin prisma opțiunilor variate de divertisment, constituie un motiv relevant pentru care tinerii și familiile ar opta pentru un apartament de vacanță la malul mării. Facilitățile reprezintă un factor important, dar mai ales necesar și pentru dezvoltările din stațiunile montane, lucru pe care noi l-am luat în calcul în ansamblurile Nordis Sinaia și Nordis Brașov, integrând facilități precum: infinity pool, restaurante panoramice, cinema room, săli de conferință, fitness, locuri de joacă pentru copii și park aventura” declară Daniel Penciuc, Director de Comunicare și Strategie Nordis Group.
Cazarea la hotel este preferată cu precădere pentru concediile în zonele de la malul mării (51%) sau în orașele mari (48%). Adulții de peste 35 de ani încep să manifeste un interes crescut pentru turismul în zone balneare, optând în proporție de 57% pentru cazarea hotelieră.
„Este nevoie de mai multă promovare în industria turismului, în funcție de specificul și beneficiile fiecărei zone. În străinătate se discută de studii avansate privind blue health și efectul petrecerii timpului în apropierea mării, a lacurilor și răurilor. Tocmai pentru că avem acest obiectiv, am integrat la Nordis Mamaia facilități de wellness, precum SPA cu piscine, fitness, 12 restaurante și cafenele, dar și o clinică de recuperare medicală, pentru că mediul marin are beneficii asupra sănătății tot timpul anului” adaugă Daniel Penciuc.
Cazarea în apartamente reprezintă o opțiune din ce în ce mai populară în rândul românilor, în special pentru concediile în orașele mari (34%), în orașele istorice (23%) sau pentru cele la malul mării (20%). Generația tânără (18-24 ani) este mai înclinată să aleagă experința de cazare la apartament, pentru fiecare dintre cele trei destinații menționate anterior înregistrându-se diferențe de peste 10 puncte procentuale.
Este important de evidențiat faptul că tinerii de până în 34 ani ar prefera într-o măsură semnificativ mai mare cazarea într-un apartament pe parcursul unei vacanțe la mare (29%) sau la munte (18%).
„În cadrul ansamblului hotelier și rezidențial Nordis Mamaia, inclusiv turiștii cazați în corpurile rezidențiale vor beneficia de servicii de 5 stele. Experiența de cazare în apartamentele rezidențiale Nordis Mamaia va deveni o referință prin prisma mixului de facilități oferite chiar în cadrul complexului, dar și a calității serviciilor”, adaugă Daniel Penciuc.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 1 – 6.12.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1007 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1 % la un nivel de încredere de 95%.