- 1 din 4 români consideră că serviciile de consiliere psihologică pentru refugiații din Ucraina sunt prioritare
- În prezent românii declară că sunt mai puțin implicați (45%) în a oferi ajutor refugiaților decât la începutul conflictului (52%)
- Doar 4 din 10 români au încredere că țările vecine ne-ar ajuta într-un context de criză
Întrucât războiul dintre Federația Rusă și Ucraina se transformă într-unul de lungă durată, comportamentul de ajutorare al românilor se diminuează
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research arată că, în prezent, 45% dintre români declară că s-au implicat activ în acțiuni de susținere și întrajutorare a refugiaților ucraineni, și tot 45% că intenționează să se implice. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani manifestă într-o măsură semnificativ mai mare intenția de întrajutorare (59%) comparativ cu total eșantion.
Totodată, observăm un comportament dar mai ales o intenție de ajutorare în ușoară descreștere a românilor față de martie 2022, când s-au înregistrat valori de 52%, respectiv 61% pentru cele două atitudini.
Emergența unor noi acțiuni caritabile pentru refugiații ucraineni – de la nevoia de supraviețuire, la suport pentru depășirea traumelor psihologice și emoționale cauzate de război
Dacă ne referim la topul celor mai importante categorii de asistentă necesare refugiaților, acestea continuă să fie asistența medicală (57%), serviciile de cazare (55%) și alimentele (51%). În timp ce nevoia de asistență medicală înregistrează o valoare similară celei din martie, celelalte două categorii au scăzut cu 15, și respectiv 21 puncte procentuale.
Pe de altă parte, la mai mult de 7 luni de la izbucnirea conflictului armat se evidențiază noi nevoi pentru refugiații ucraineni și anume serviciile de consiliere psihologică (26%) sau asistența financiară (18%).
Românii își pierd încrederea în solidaritatea dintre statele vecine în contextul evenimentelor recente
Peste trei sferturi dintre români (77%) consideră că țara noastră a fost proactivă în acordarea de ajutor umanitar refugiaților din Ucraina, într-o măsură semnificativ mai mare pesoanele de peste 55 ani (82%), în timp ce 63% cred că țările vecine Ucrainei au oferit ajutorul necesar acesteia.
De altfel, mai puțin de jumătate dintre români (40%) cred că țările vecine României ne-ar ajuta într-un context similar, procent semnificativ mai mic decât cel înregistrat în urmă cu 6 luni (55%).
Dacă ne îndreptăm atenția către comportamentul individual, în prezent doar 41% dintre români ar fi dispuși să-și ofere locuința pentru cazarea refugiaților dacă ar avea spațiul necesar, iar 39% să se ofere voluntari pentru a ajuta în situația refugiaților – pentru ambele acțiuni caritabile înregistrându-se descreșteri de aproximativ 20% din martie până în prezent.
Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research: ”Poporul român continuă să manifeste un comportament de întrajutorare persistent, privind cauza refugiaților din Ucraina, chiar dacă este bine cunoscut faptul că, de-a lungul istoriei, relațiile celor două state vecine nu au fost armonioase întru totul. Acest fapt nu este deloc surprinzător întrucât statornicia și mobilizarea rapidă în situații de criză fac parte din ADN-ul românesc. Dacă vecinului mai puțin prietenos i-a luat foc casa, românul nu sta pe gânduri, pune mâna pe găleată și ajută la stingerea acestuia înainte să ajungă pompierii.”
Statul se implică mai mult decât companiile private în susținerea cauzei refugiaților ucraineni
Jumătate dintre români (51%) au o părere pozitivă despre răspunsul și implicarea autorităților publice în criza refugiaților din Ucraina în timp ce 41% îmbrățisează o părere neutră în această privință – scoruri asemănătoare în comparație cu luna martie.
În cazul companiilor private, se evidențiază o scădere de 16% a celor care au o părere pozitivă (46%) și o creștere de 12% a celor care au o părere neutră (45%) despre implicarea acestora.
Românii manifestă mai puțină îngrijorare despre extinderea conflictului în țara noastră decât la începutul acestei primăveri
Chiar dacă nivelul de pesimism continuă să fie predominant în mentalitatea românilor (39% vs. 45% în martie), observăm o tendință de creștere a nivelului de optimism și siguranță cu privire la viitorul României în contextul actual, față de valorile înregistrate la începutul anului (25% vs. 21% în martie).
O perspectivă mai optimistă se evidențiază atât în rândul barbaților (30% vs. 21% femei) cât și a tinerilor între 18-24 ani (35%).
Dacă ne îndreptăm atenția asupra situației Ucrainei observăm aceeași tendință, 34% dintre români se declară pesimiști cu privire la viitorul și siguranța acesteia, cu 20% mai puțin decât în martie.
Pe lângă faptul că nivelul de optimism este și el în ușoară creștere (18% vs. 13% în martie), 5 din 10 români consideră că starea de război din Ucraina se va termina în maximum 1 an.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 19-24.09.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 1003 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare pentru targetul general este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Datele aparțin companiei de cercetare de piață Reveal Marketing Research și sunt utilizate pentru punerea în context a studiilor comerciale realizate în viitor pentru clienții companiei.