Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Studiu MKOR: 8 din 10 români sunt îngrijorați de creșterea prețurilor la alimente, utilități, carburanți

MKOR Consumer Sentiment 2022
  • 8 din 10 români sunt îngrijorați de creșterea prețurilor la alimente, utilități, carburanți
  • Pentru 64% din populație creșterea costului vieții este un alt aspect de îngrijorare
  • 1 din 4 persoane își fac griji pentru nivelul venitului individual / familial

Conform datelor oferite de MKOR Consulting prin intermediul studiului Consumer Sentiment 2022, îngrijorările privind contextul economic din 2022 au determinat peste jumătate (57%) din consumatorii din țară să economisească bani în ultimele 6 luni.

În acest context, consumatorii și-au redefinit prioritățile privind cheltuielile la cumpărături și în timpul liber.

Mai mult de jumătate s-au îndreptat către branduri mai accesibile și au redus cantitatea de produse achiziționate.

MKOR Consumer Sentiment 2022

Observăm și schimbări privind comportamentul de consum în general, românii alegând să-și reducă consumul de energie, gaz sau carburant în ultimele 6 luni, precum și să reducă ieșirile în oraș (68%) și să-și amâne sau chiar anuleze planurile de vacanță (5 din 10 respondenți).

În ceea ce privește evoluția aspectelor care îi îngrijorează, sentimentul general al românilor pentru începutul anului 2023 este unul pesimist, 73% din populație așteptându-se să plătească mai mult pentru alimente, utilități și carburanți.

Același lucru este valabil și în ceea ce privește costul vieții din România. 7 din 10 respondenți declară că se așteaptă să scoată mai mulți bani din buzunar pentru servicii medicale, chirii, educație, rate etc. în următoarele 6 luni.

Nici situația economiei nu este pusă într-o lumină pozitivă, peste 6 din 10 persoane intervievate considerând că aceasta va cunoaște înrăutățiri în primele luni ale noului an.

De asemenea, aproape jumătate (45%) dintre respondenții la studiu se așteaptă să aibă dificultăți în a găsi la raft bunurile și serviciile care îi interesează în următoarele 6 luni.

“Am asistat cu toții la schimbări majore în anul 2022, atât la nivel organizațional, cât și în viața de zi cu zi. Antreprenorii și persoanele de decizie din companii cu care am interacționat pe parcursul anului și-au exprimat preocupările privind incertitudinea economică, cu toții întrebându-se care va fi impactul asupra comportamentului consumatorilor din România.

Așadar, am decis să răspundem acestor preocupări așa cum știm mai bine: prin date direct de la sursă, consumatorii.

Am aflat care este sentimentul general al românilor în contextul economic actual, dar și cum se așteaptă aceștia să evolueze lucrurile în primele luni ale lui 2023.”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting.

Studiul complet se regăsește la adresa: https://mkor.ro/studii/consumer-sentiment-2022/

Metodologia studiului

Datele sunt extrase din studiul Consumer Sentiment 2022, realizat de MKOR Consulting prin intermediul Panelului MKOR.

Eșantion: N=530 respondenți, reprezentativ național pe criterii de gen, vârstă și distribuție geografică
Target: populație generală, 18-65 ani
Metodă de cercetare: sondaj (CAWI)
Instrument de cercetare: chestionar
Abordare: online, prin panelul propiu MKOR
Perioada: noiembrie 2022

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.